CFR Călători mărește numărul de trenuri pe ruta Constanța – Mangalia, după închiderea podului Agigea



Capacitatea feroviară de transport pe ruta Constanța – Mangalia va fi mărită, începând cu 1 octombrie, pentru preluarea traficului de pasageri estimat ca urmare a închiderii podului rutier Agigea, a anunțat, luni, CFR Călători.
Potrivit sursei citate, în perioada 1 octombrie – 29 noiembrie 2013, de luni până vineri, vor circula suplimentar: trenul Regio 11831 Constanța (plecare la 12.15) – Mangalia (sosire la 13.33), trenul Regio 11832 Mangalia (plecare 17.50) – Constanța (sosire 19.02) și vor fi suplimentate cu vagoane trenurile aflate în circulație.
„De asemenea, pentru a veni în sprijinul pasagerilor, se vor adapta și orariile de plecări/sosiri ale trenurilor Regio 8381, 8389, 8390, 8391 Constanța – Mangalia și retur”, se mai arată într-un comunicat transmis MEDIAFAX.
CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor ca, înainte de efectuarea călătoriei, să se asigure că au achiziționat bilet pentru a evita taxarea suplimentară în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro«http://www.cfrcalatori.ro», să sune la 021/9521 sau să se adreseze personalului CFR Călători din stații.
Traficul rutier pe podul de la Agigea va fi restricționat la maxim 3,5 tone de la 1 octombrie, astfel încât vor mai putea circula doar mașinile mici și microbuzele de școală, iar din iunie anul viitor podul va fi închis, timp în care se va lucra la podul de la Poarta 10 ca variantă alternativă.
„De la 1 octombrie trebuie să restricționăm traficul pe podul actual (n.r. – de la Agigea) la maxim 3,5 tone, astfel că pe pod vor mai putea trece doar mașinile mici și microbuzele de școală, circulația tuturor celorlalte autovehicule – camioane, autobuze, inclusiv cele aparținând transportului în comun – urmând să fie oprită. Traficul mașinilor sub 3,5 tone va fi monitorizat 24 de ore din 24 în privința degradării care, în ultima perioadă, s-a accelerat într-un ritm foarte rapid, fiind afectată structura de rezistență. Dacă va apărea o situație de pericol iminent cei de la CNADNR au de la mine mandat să oprească imediat traficul. Siguranța celor care folosesc podul este prioritară”, a declarat, vineri, la Constanța, premierul Victor Ponta.
Premierul a spus că în ceea ce privește situația autovehiculelor de intervenție pentru situații de urgență care au peste 3,5 tone, acestea evident vor trece pe pod, fiind o situație de urgență.
„Nu de la o mașină de pompieri se degradează podul, dar dacă trec zilnic mașini grele evident că degradarea se accentuează”, a spus Ponta.
Potrivit lui Ponta, autoritățile implicate vor face o monitorizare exactă și vor fi puse la dispoziție toate resursele necesare pentru ca podul de la Poarta 10 (n.r. – podul de peste Canal de la Poarta 9 – 10 a Portului, aflat în prelungirea autostrăzii, care are și o bretea ce duce la Agigea) să fie terminat până în luna mai 2014, astfel încât atunci când va fi închis complet traficul pe podul de la Agigea celălalt să-l poată suplini.
„Din iunie 2014 se închide podul actual pentru reparații în măsura în care există soluție alternativă cu podul de la Poarta 10”, a spus Ponta.
Premierul a adăugat că va fi mărită capacitatea de transport feroviar pentru navetiști și că, de asemenea, săptămâna viitoare de la Galați va fi adus bacul pentru transportul tirurilor „ca să nu ocolească o sută și ceva de kilometri.
„Am mai luat decizia ca, în privința traficului greu, care va fi cel mai afectat, Consiliul Județean Constanța să suspende taxa pentru drumurile județene, urmând ca prejudiciul creat bugetului județean să fie compensat din fondul de rezervă al Guvernului”, a mai spus Ponta.
Premierul a recunoscut că reprezentanții CNADNR nu au fost de acord cu soluția aleasă și că, din punct de vedere tehnic, podul ar fi trebuit să fie închis.