Traficul de pe linia feroviară secundară 515 Dornești-Putna ar putea fi reluat parțial, pe porțiunea până la Rădăuți. Directorul Regionalei CFR Iași, Iordan Vintilă, a confirmat pentru „Monitorul de Suceava” că la nivelul companiei se face o analiză privind reintroducerea de trenuri pe ruta Suceava-Rădăuți. Ar fi vorba mai exact de o prelungire a actualelor trenuri Regio, care circulă doar de la Suceava la Dornești.
Decizia ar urma să scoată din izolare feroviară locuitorii municipiului Rădăuți, care ar avea astfel legături asigurate până la Suceava, la trenurile de lung parcurs, spre Capitală, Ardeal sau spre litoralul Mării Negre, în sezonul estival.
„Analizăm această posibilitate, o decizie depinzând în principal de doi factori: starea infrastructurii și utilitatea trenului. Din ce am studiat până acum, există o concurență foarte puternică pe piața auto și vrem să fim siguri că aceste trenuri nu vor circula goale. Este important și ce reacție vom avea de la primăria din Rădăuți și de la oamenii din zonă”, a declarat Iordan Vintilă.
El a arătat că actuala configurație a liniei este o mare problemă, trenurile trebuind să meargă până la Dornești, de unde să se întoarcă spre Rădăuți. Asta înseamnă timp pierdut, în plus starea liniei fiind proastă, ceea ce înseamnă viteze scăzute de deplasare. Pe de altă parte, din zona Rădăuți au venit multe cereri către CFR privind reluarea traficului feroviar.
Directorul Regionalei CFR Iași a mai precizat că în analiza care se face se ia în calcul amenajarea unei stații intermediare, până la Rădăuți, pentru muncitorii de la Egger.
Reamintim, circulația de pe linia secundară Dornești-Rădăuți-Putna a fost întreruptă în 2012, CFR renunțând să mai opereze și limitând trenurile doar de la Suceava la Dornești, pe porțiunea care face parte din magistrala 500, pe care circulă trenul internațional de la Moscova la Sofia. Un operator privat a câștigat anul trecut licitația pentru închirierea liniei, însă firma a dispărut înainte de a apărea pe piață.
Dacă acum se analizează reluarea traficului până la Rădăuți, restul traseului, până la Putna, nu intră momentan în calcul pentru redeschidere. De amintit că linia secundară 515 continuă de la Gura Putnei până la Nisipitu, în comuna Ulma, însă această porțiune a ieșit definitiv din calcule, după ce a fost distrusă de inundațiile din 2008 și abandonată de CFR.
Analiză
CFR ar putea să reia circulația trenurilor de la Suceava la Rădăuți
