CFR, aeroportul și presa din Suceava – cele mai mari procente de înscriși la vaccinarea anti-Covid

CFR, aeroportul și presa din Suceava - cele mai mari procente de înscriși la vaccinarea anti-Covid
CFR, aeroportul și presa din Suceava - cele mai mari procente de înscriși la vaccinarea anti-Covid

Angajații de la CFR, aeroport și ziariștii din Suceava ocupă primele locuri, din punct de vedere procentual, în topul celor care s-au înscris pentru vaccinare împotriva Covid-19, în a doua etapă de imunizare, care începe pe 15 ianuarie. Prefectura Suceava a comunicat că în această etapă, în județ, sunt eligibile pentru vaccinare 24.063 de persoane, din care 7.798 (circa 30%) și-au exprimat dorința de a se vaccina. Din categoriile profesionale care se pot vaccina din 15 ianuarie, cel mai mare interes l-au arătat angajații de la CFR și de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava. În acest domeniu lucrează în zona de „activități esențiale” 80 de persoane, dintre care 51 s-au înscris pentru vaccinare, ceea ce înseamnă 63,75%. Pe locul doi se plasează ziariștii: în județ sunt 66 de jurnaliști care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, și dintre aceștia 37, respectiv 56,06%, s-au înscris pentru vaccinare.
La polul opus sunt angajații din zona de risc din sectorul comunicații, unde nici unul dintre cei 6 salariați nu dorește să se vaccineze acum, și personalul cultelor religioase, unde din 1.415 salariați doar 135, adică 9,54%, s-au înscris pentru vaccinare.
Ca procente, după ziariști urmează personalul de la uzinele de apă, epurare, transport și distribuție apă, unde din 1.252 de angajați s-au înscris la vaccinare 606 – 48,40%, apoi personalul-cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președenție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora, unde lucrează 6.059 de oameni și vor să se vaccineze 2.603 dintre ei, adică 42,96%. Pe locul 5 se plasează personalul din unitățile de învățământ și creșe, unde din 2.599 de salariați s-au înscris pentru imunizare 1.068, ceea ce înseamnă 41,09%; pe locul 6 este personalul din unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi: 441 de oameni, dintre care 177 înscriși pentru vaccinare – 40,14%. În prima parte a clasamentului, pe locul 7 este și personalul din domeniul transportului de persoane și mărfuri. Din 1.744 vor să se vaccineze 678, adică 38,88%.
După transportatori urmează angajații din domeniul salubrității și deșeurilor: 421 de angajați, din care vor să se vaccineze 30,88%, respectiv 130 de persoane. Pe locul 9 se plasează personalul din procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume). Aici, în zona de risc sunt 6.046 de salariați, dar numai 1.481 vor să se vaccineze, adică 24,50%. Personalul poștal și din servicii de curierat ocupă locul 10, cu 24% angajați înscriși pentru vaccinare, respectiv 84 din cei 350 de angajați. Urmează personalul din unități de producție, transport și distribuție gaze, cu 22,05%, care înseamnă 84 de persoane înscrise, din 381, și personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorității judecătorești, cu 20,95% înscriși la vaccinare, respectiv 651 din 3.108 angajați. Pe locul 13, cu 19,23%, este personalul din unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare – 5 dintre cei 26 de angajați din zona de risc vor să se vaccineze; pe locul 14 este personalul din centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric, cu 8 angajați, din 69, înscriși, adică 11,59%.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității

Una dintre cele mai moderne grădinițe din Suceava, dotată inclusiv cu adăpost subteran, neautorizată de DSP