CF Brăila a smuls un punct pe Areni, în fața Rapidului

Rapid Suceava n-a reușit decât o remiză albă, miercuri, pe Areni, în compania formației CF Brăila, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a play-out-ului Ligii secunde. Rezultatul final pare nedrept pentru „ceferiști”, în condițiile în care Ionesi a irosit o lovitură de pedeapsă în minutul 29, iar Ferariu a trimis balonul în bara porții adverse pe finalul primei reprize.

Recomandări

„Înmulțiți talanții primiți de la Dumnezeu prin lucrare cinstită și nu-i ascundeți în ștergar!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVI-a după Rusalii

Leonardo Badea (BNR): O analiză economică în șase puncte a suprapunerii crizei pandemice cu războiul din Ucraina