Cezar Preda (PDL): PSD ar trebui dat afară de la guvernare



PSD ar trebui dat afară de la guvernare, a declarat, duminică, vicepreședintele PDL Cezar Preda, care a adăugat că social-democrații sunt „tentați de putere și de bani”.
„PSD nu iese de la guvernare. Dacă ar fi vrut asta și și-ar fi calculat vreo șansă la prezidențiale cu Mircea Geoană, e clar că ieșeau până acum. Este clar că pentru ei puterea banului și modul acesta de a acționa, cum au făcut cu liberalii, îi tentează mai mult decât să fie un partid de opoziție. Eu sunt tentați de putere, de bani, de o complicitate în ceea ce privește divizarea Guvernului, în colaborare cu PNL. Eu cred că nu ar trebui să iasă de la guvernare. Eu cred că ar trebui dați afară de la guvernare”, a declarat Preda, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Atacul lui Cezar Preda la adresa social democraților a continuat, deputatul acuzându-i că,” în loc să fie preocupați de ce înseamnă situația fiecărui cetățean, se zbat în probleme interne, de reorganizare, de lupte politice interne, fapt care afectează climatul politic”.
Preda a subliniat că, în mai multe rânduri, a sugerat în Biroul Permanent al partidului din care face parte că PDL „ar trebui să meargă pe cont propriu și să-i trimită acasă pe acești domni de la PSD”.