Cezar Preda: Nici Antonescu, nici Ponta nu vor ajunge să ocupe funcția de președinte al României



Vicepreședintele PDL Cezar Preda spune că nici Crin Antonescu, nici Victor Ponta „nu vor ajunge să ocupe funcția de președinte al României”, deși amândoi își doresc, susținând însă că PDL „va juca un rol important” la alegerile din 2014 – va avea un candidat care va intra în turul al doilea.
„Nici Crin Antonescu și nici Victor Ponta nu vor ajunge să ocupe funcția de președinte al României, deși își doresc amândoi asta. Unul e legitimat de congresele celor două partide, aceasta este domnul Antonescu, iar unul are tot anturajul care îi explică că e a opta minune a lumii și trebuie să fie următorul președinte. Nu va fi niciunul președinte, pentru că unul s-a descalificat și pe Antonescu nu îl va alege nimeni pentru că ne-a arătat ce președinte jucător și european este, iar domnul Ponta trebuie să știe că dându-i peste mână lui Antonescu și PNL-ului își dă singur peste mână, pentru că niciodată stânga nu va reuși să ia în România mai mult de 40 la sută. El ca și candidat la președinția României nu va lua decât voturi de la PSD, de la restul nu va lua”, a declarat, duminică, la Galați, Cezar Preda, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Preda a spus că, din punctul său de vedere, mult mai important este ce va face PDL, susținând că nu trebuie ca persoana care ar urma să candideze la prezidențiale din partea formațiunii democrat-liberale să fie anunțată cu doi ani înainte de alegeri.
„S-a vorbit foarte mult despre candidat (n.r. – candidatul PDL la alegerile prezidențiale). Am văzut că unii se tot învârt pe la televizor și își doresc să fie candidații dreptei reunite. Să aștepte, nu se fac candidații așa! Și mai e o chestiune – eu nu îmi aduc aminte ca Traian Băsescu să fi fost candidat cu doi ani înainte la prezidentiale. Vreți să ne predăm un candidat domnului Voiculescu să fie analizat pe toate părțile timp de doi ani? Noi nu facem așa ceva! Dacă PDL reușește să își mențină trend-ul…avem deja 18 la sută și ne cântă prohodul unii și din interior și din exterior luându-și «la revedere» sau cine știe ce mai făcând, iată că partidul are 18 procente și va crește pentru că știm ce avem de făcut. Cred că PDL va juca cel mai important rol în alegerile din 2014, va avea candidat și va intra cu acesta în turul doi pentru că vom obține mai multe voturi decât PNL”, a mai spus Cezar Preda, adăugând că niciun val de simpatie nu va mai lovi vreo formațiune politică în următorii ani.
Cezar Preda s-a aflat, duminică, într-o vizită la Galați, unde a participat la o întâlnire cu reprezentanții PDL din regiunea Sud-Est a țării.