Declarație publică

Cezar Ioja, susținut de pensionari în cursa pentru Primăria Vatra Dornei

Ioan Nastase, președintele „Asociației Pensionarilor Dorna 2003”, alături de Cezar Ioja
Ioan Nastase, președintele „Asociației Pensionarilor Dorna 2003”, alături de Cezar Ioja

Candidatul independent Cezar Ioja va avea parte de susținerea pensionarilor dorneni în lupta pentru câștigarea fotoliului de primar al acestei localități de interes național. Peste 400 de oameni s-au adunat sâmbătă la amiază la Casa de Cultură din Vatra Dornei, ocazie cu care au avut loc discuții între pensionari și Cezar Ioja. Cei 12 oameni care au vorbit și-au exprimat nemulțumirea vizavi de situația în care a ajuns orașul pe care ei l-au construit cu trudă și sudoare, dar și modul în care actuala conducere a Primăriei Vatra Dornei înțelege să gestioneze problemele curente.
Cu ocazia acestei întâlniri a fost anunțată și decizia Adunării Generale a „Asociației Pensionarilor Dorna 2003”. Acest for a hotărât, în unanimitate, susținerea candidatului independent Cezar Ioja la alegerile din luna iunie 2012, pentru funcția de primar al municipiului Vatra Dornei.
De asemenea, „Asociația Pensionarilor Dorna 2003” a fost de acord cu programul „Împreună salvăm Dorna”, propus de candidatul Cezar Ioja, și a lansat un apel către ceilalți dorneni, indiferent de vârstă sau preferințe politice, să se implice în susținerea acestui proiect.
„Cezar Ioja este singurul candidat capabil să redreseze Vatra Dornei”
Ioan Nastase, președintele „Asociației Pensionarilor Dorna 2003”, a ținut să explice și decizia sa și a celorlalți pensionari de a-l susține pe Cezar Ioja și nu un alt candidat. În primul rând, Nastase crede că actualul primar a făcut de rușine întreg orașul, pe care în loc să-l conducă spre bunăstare l-a dus către faliment. În privința celorlalți candidați, președintele „Asociației Pensionarilor Dorna 2003” este de părere că au făcut afaceri cu statul, urmărindu-și doar propriile interese, nu și pe cele ale oamenilor simpli.
„În cei patru ani de mandat, domnul Ioan Moraru nu a făcut decât rele și datorii. Din taxele și impozitele pe care noi le plătim el și-a achitat o amendă luată pentru o licitație eronată. Despre domnul Ilie Boncheș știm doar că a trecut de la un partid la altul și a luat subvenții de șapte miliarde de lei vechi de pe pășunile luate de la Primăria Vatra Dornei. Singurul în care avem încredere și suntem convinși că are capacitatea să redreseze Vatra Dornei este Cezar Ioja”, a punctat Ioan Nastase.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean
Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Spitalul din Vatra Dornei își extinde gama serviciilor medicale cu operații de protezare de șold și operații laparoscopice

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate

Primele două familii din zona Broșteni care vor avea un „acasă” după inundații, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților