CEZ a vândut către Nuclearelectrica acțiunile la firma care construiește reactoarele 3 și 4



Grupul ceh de utilități CEZ a vândut pachetul de 9,15% din acțiunile pe care le deținea la EnergoNuclear, compania care construiește reactorele nucleare 3 și 4 la centrala de la Cernavodă, către producătorul de energie deținut de stat Nuclearelectrica.
„Acțiunile au fost vândute la valoarea nominală către Nuclearelectrica, acționarul majoritar în finalizarea construcției reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare românești Cernavodă. Tranzacția se aliniază intenției afirmate a grupului CEZ de a concentra principalele investiții în Republica Cehă și în consolidarea achizițiilor existente din străinătate”, se arată într-un comunicat al CEZ.
Vânzarea acțiunilor CEZ la EnergoNuclear a avut loc ca urmare a deciziei grupului ceh de a renunța la proiect. Valoarea tranzacției este de 7,4 milioane lei (1,7 milioane euro).
Societatea mixtă EnergoNuclear, constituită pentru construcția celor două reactoare, este controlată în proporție de 51% de stat, prin Nuclearelectrica. Astfel, în urma tranzacției, participația Nuclearelectrica va crește la 60,15% din capitalul EnergoNuclear.
Ceilalți acționari sunt RWE (Germania), Enel (Italia) și GDF SUEZ) Franța), fiecare având câte 9,15% din titluri, în timp ce ArcelorMittal România și Iberdrola (Spania) dețin câte 6,2% din acțiuni.
Construcția celor două unități nucleare, care vor cumula aproximativ 1.400 MW, va dubla puterea instalată în centrala de la Cernavodă, operată de compania de stat Nuclearelectrica. Cele două reactoare aflate în funcțiune asigură aproximativ 20% din producția de electricitate la nivel național.