Ceva îmi scapă…



În urmă cu vreo 4-5 ani, când Nașu’ se pricopsise cu un cancer și arăta rău de tot, ca orice om cu frica lui Dumnezeu, m-am rugat să treacă peste această cumpănă cu bine și, în prelungire, să ne facă fericiți pe toți, retrăgându-se pentru a se îngriji de propria-i sănătate. Ca tot omul milostiv, îmi ziceam și că n-o să fie tocmai un capăt de țară dacă pe aceleași considerente de ordin medical o să scape și de pârnaie. Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri, tot așa i-a trecut și Nașului boala cea grea, iar în tot acest timp am așteptat (plin de speranța că retragerea borfașului va aduce o cât de mică schimbare în bine a fotbalului nostru, a cărui prăbușire continuă începând cu 1994, când Nașu’ era încă la primul mandat, și continuând până azi, nu trebuie demonstrată) anunțul oficial al retragerii din propria inițiativă. N-a venit. Deși, în varii ocazii, mai ales când îl căuta (sau se prefăcea doar că-l caută?) câte un procuror pentru varii golănii legate ba de falsuri în acte, ba de deturnare de fonduri, ba de felurite fapte penale ale întregului său neam (fie-sa cu Bac-ul și cu drogurile, nepot-su tot cu drogurile, vă mai amintiți?) orice om cât de cât normal sau cu vagi urme de bun simț ar fi demisionat ultrarapid și ar fi încercat să dispară din viața publică, presupunând că ar fi rămas încă liber. Da’ Nașu’ nu și nu. Ba. Să nu mint: când ieșea câte una groasă, mai grohăia că s-a săturat, că e epuizat, că gata, ăsta-i ultimul mandat… și uite-așa se adunaseră 6 la rând! Oameni buni, realizați totuși că ăsta, penalul suprem, conduce tărășenia de 23 de ani!? Și că la anul se prea poate să-i vină poftă de încă unul, dacă DNA-ul își continuă somnul de frumusețe? A, nu? Nu-i mai vine? Așa e. Fiindcă ieri ce ne fu dat ochilor să citim în „Gazeta sporturilor”? Că domnu’ Nașu’, sătul probabil până peste cap de problemele de la FRF, se gândește ca la anu’ (și la mulți ani, că sănătate, la tot neamu’!) să nu mai candideze la FRF… ci la președinția LPF! Eu încă sper să n-o facă nici colo, nici dincolo. Dar pentru asta e nevoie ca DNA să se trezească. Sau să se deștepte, că cică-s sinonime.