Cetățenii americani încearcă să uite de criza economică practicând terapia prin râs



Americanii încearcă să uite de criza economică practicând o formă neobișnuită de yoga, ce constă în provocarea artificială a unei crize de râs, de această dată benefică pentru sănătate, relatează AFP. „Viața este grea, economia merge prost, oamenii au probleme de buget acasă, iar râsul este ceva atât de ușor”, explică Nira Berry, profesor de „yoga râsului”. „Asta vine natural”, precizează ea, în timpul unui curs la care participă aproximativ 60 de persoane, printre care pacienți bolnavi de cancer, pentru o ședință de o oră într-un spital de la periferia Washingtonului.
„Yoga râsului”, o meditație zgomotoasă
„Yoga râsului” combină un râs venit din stomac, o formă de „meditație” zgomotoasă și o bătaie de mâini în cadență, precum un pinguin, sau așezarea unul în spatele celuilalt, precum și o profundă „respirație yoghină”.
„Yoga râsului este un exercițiu unic ce combină râsul cu respirația yoghină. Când râdem, expirăm și inspirăm automat profund după aceea, acolo intervine respirația yoghină”, explică Nira Berry.
Pentru a participa la cursurile sale, nu este nevoie ca persoanele să aibă simțul umorului, să recurgă la substanțe euforizante și nici măcar să se contorsioneze în poziții de yoga neobișnuite. Singurul lucru prealabil este să știe să râdă. Însă deoarece este dificil să râzi la comandă, Nira Berry își incită elevii să simuleze.
„Chiar dacă simulați, corpul vostru face multe lucruri minunate în interior și începeți să schimbați dispoziția și să fiți mai sănătoși. Și în final, oamenii râd cu adevărat”, spune ea.
Metode de însănătoșire alternative
Inventată în urmă cu 15 ani în India de Madan Kataria, yoga râsului este populară în Europa și în numeroase țări din lume, dar practica abia începe să fie cunoscută în Statele Unite.
„În Statele Unite, oamenii sunt foarte concentrați pe ceea ce spune doctorul, iar medicul nu ne dă întotdeauna alte opțiuni în afară de medicamente, pentru a ne însănătoși”, spune Berry, care a recurs ea însăși la yoga râsului pentru a-și reduce durerile și stresul provocate de un tratament chimioterapeutic pentru un cancer la sân.
„Dar în zilele noastre, mai mulți oameni sunt interesați pentru că sunt mai conștienți de metodele de însănătoșire alternative: exercițiul, vitaminele și acest lucru de asemenea”, continuă profesoara.
Mai multe studii au arătat binefacerile râsului asupra sănătății. Unul dintre ele, efectuat de cercetători de la Universitatea din Maryland (est) și raportat de AFP în 2006, a arătat faptul că vizionarea de comedii stimulează fluxul sanguin către inimă, în timp ce filmele triste atenuează acest flux.