Un cetățean polonez care are afaceri în zona Rădăuți a fost tâlhărit în municipiu, în noaptea de joi spre vineri. După ce joi seară a petrecut o bucată bună de vreme în fața aparatelor electronice de joc dintr-un bar din Rădăuți, în jurul orelor 01.00, Adam Andrezj Bechter, în vârstă de 53 de ani, a decis să plece spre locuință. Bărbatul nu a observat că fusese urmărit și, la circa două sute de metri de bar, la intersecția dintre Calea Bucovinei și strada Petru Rareș, a fost ajuns de urmăritori și lovit în față. Agresorii au reușit să-i fure un telefon mobil marca Nokia și două mii de lei, după care au dispărut în întuneric.
După ce polițiștii rădăuțeni au declanșat o serie de căutări, câteva ore mai târziu a fost descoperit unul dintre autori, T.R., în vârstă de 16 ani din Rădăuți, cu mențiunea că identitatea celui de-al doilea individ nu este cunoscută. Șeful biroului Investigații Criminale Rădăuți, inspector Liviu Andrișan, a arătat că tânărul va fi cercetat în libertate sub acuzația de tâlhărie.




