Un tânăr pakistanez, cazat la Centrul de primire a refugiaților de pe raza municipiului Rădăuți, este cercetat de polițiștii din localitate, fiind acuzat de furt.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, respectivul pakistanez, Ali M., în vârstă de 26 de ani, a furat pe data de 24 noiembrie o cameră video și o geacă dintr-un autoturism parcat în Rădăuți, bunurile fiind recuperate.
„Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți și audiat de procurori care au hotărât cercetarea acestuia în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul poliției.