La un secol de viață, Elisaveta Sava a primit din partea Primăriei Cacica titlul de Cetățean de onoare al comunei. Evenimentul s-a petrecut ieri, de sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil, chiar în ziua în care Elisaveta Sava a împlinit 100 de ani, fiind cel mai în vârstă cetățean din Cacica.
Elisaveta Sava a avut doi copii, două fete, una dintre ele, din păcate, decedând în anul 2001. Tanti Elisaveta, așa cum îi spun cunoscuții, are șapte nepoți și 21 de strănepoți. De 24 de ani este văduvă, purtând cu demnitate haina grea a bătrâneții și a singurătății. Femeia trăiește în satul Pârteștii de Sus, comuna Cacica.
Ea a povestit că toată viața a mâncat numai fierturi de legume – borș, barabule (cartofi), dar și jintiță sau jintiță de la stână, care se obține prin fierberea laptelui ușor acrit, rezultând astfel o brânză mai dulce și mult zer. Jintița i-o prepară și i-o aduce acasă femeii chiar nepotul ei, Nicanor Boloca, cunoscut ca mare baci de stână în Pârteștii de Sus. Elisaveta Sava este uimită cum de a ajuns la vârsta de 100 de ani, deși nu are un secret anume, însă speră să mai ajungă și să-și mai vadă și strănepoții însurați la casele lor, spune cu umor bătrâna.
Consiliul local al Primăriei Cacica i-a acordat Elisavetei Sava un premiu în valoare de 2.000 de lei.
În anul 2007, Ciornei O. Dumitru a fost aniversat de Primăria Cacica la împlinirea vârstei de un secol de viață. Ciornei O. Dumitru a trăit până la vârsta de 101 ani și 3 luni.