Pentru formația Rapid Suceava urmează o perioadă foarte încărcată, în care va avea de disputat un număr de trei meciuri în decurs de doar o săptămână. Sâmbătă, „alb-vișiniii” vor primi, pe Areni, vizita formației FCM Dorohoi, în etapa a II-a a Ligii secunde, marți, cu începere de la ora 16.30 vor juca la Târgu Neamț, împotriva echipei locale, Cetatea, în Turul al V-lea al Cupei României, iar sâmbăta viitoare, pe 13 septembrie, au programat un nou meci de campionat, în deplasare, cu CF Brăila. „Ne așteaptă trei meciuri foarte importante. În afara confruntărilor din campionat, acolo unde ne dorim să adunăm cât mai multe puncte, suntem foarte interesați în acest sezon și de Cupa României. Ar fi și păcat să nu fie așa, în condițiile în care, dacă vom trece de formația din Târgu Neamț, vom avea ocazia să ne măsurăm forțele cu o grupare din primul eșalon. Cred că nu doar noi, ci și suporterii noștri sunt doriți să vadă, după atâta vreme, o echipă de Liga a I evoluând într-un meci oficial pe Areni”, a declarat tehnicianul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.