Fotbal

Cetatea Târgu Neamț câștigă nesperat în fața lui Sporting



Fundașii nemțeni s-au ținut scai de atacanții lui Sporting. Foto: Nicolae Cătălin CÎMPAN
Fundașii nemțeni s-au ținut scai de atacanții lui Sporting. Foto: Nicolae Cătălin CÎMPAN

Fotbaliștii de la Sporting și-au dat singuri cu stângul în dreptul în meciul pe care l-au susținut ieri pe Areni, în compania formației Cetatea Târgu Neamț.
Partida părea să curgă în favoarea echipei pregătite de Ovidiu Ciobanu și Bogdan Grosu, care în minutul 45 conducea cu scorul de 2-0 pe tabela de marcaj grație golurilor semnate de tânărul Buziuc și experimentatul Negru. Numai că în prelungirile primei reprize oaspeții au izbutit să reducă din handicap prin Șchiopu, iar imediat după reluare, chiar în minutul 46, Pintea a restabilit egalitatea în urma unei faze care a făcut șah mat apărarea lui Sporting.
Nevoiți să o ia din nou de la zero, sucevenii ratează o ocazie uriașă de gol în minutul 65, când, în aceeași fază, Buziuc și Negru au luat la țintă barele porții nemțene. În loc de 3-2 s-a făcut însă 2-3 la faza imediat următoare: Cetatea a obținut o lovitură de colț, iar Sobariu a profitat de lipsa de reacție a apărării sucevene și a înscris cu o lovitură plasată de cap.
Cu un om plus pe teren în urma eliminării nemțeanului Pintea, gazdele au asediat poarta adversă dar nu reușit să mai schimbe soarta meciului chiar dacă au irosit câteva bune ocazii de gol prin Litec, Negru și Apetri (bară).
Sporting a evoluat în alcătuirea Butnariu – Azaharioaei, Andronic, Guriță, Pantea – Dutciuc (70 Crișu), Apetri, Căinari, Liutec – Negru, Buziuc.
Confruntarea dintre Sporting și Cetatea Târgu Neamț a fost condusă de o brigadă de arbitri din Târgu Mureș cu Laszlo Kusztos la centru și Aurel Moldovan și Elena Munteanu la cele două linii.
Iată rezultatele înregistrate în etapa a X-a în Seria I a Ligii a III-a:
Petrotub Roman – Ceahlăul II Piatra Neamț 5-0
CSM Pașcani – Aerostar Bacău 2-2
FCMDorohoi – CSM Focșani 1-0
SC Bacău – ABC Stoicescu Buzău 3-0
CSM Râmnicu Sărat – Poli Galați 3-2
Sporting Suceava – Cetatea Târgu Neamț 2-3
CS Panciu – Rapid Suceava 1-0
Oțelul II Galați a stat.
Clasament
1. SC Bacău 10 8 0 2 21-6 24
2. Rapid Suceava 9 6 2 1 15-3 20
3. Petrotub Roman 9 5 4 0 21-6 19
4. CSM Râmnicu Sărat 10 5 1 4 15-12 16
5. CS Panciu 9 4 2 3 7-6 14
6. Ceahlăul II Piatra Neamț 9 4 1 4 9-15 13
7. FCM Dorohoi 10 3 3 4 8-8 12
8. Sporting Suceava 10 3 3 4 12-14 12
9. ABC Stoicescu 9 3 3 3 12-14 12
10. Aerostar Bacău 9 3 3 3 10-12 12
11. CSM Pașcani 10 3 3 4 7-9 12
12. Oțelul II Galați 9 3 1 5 15-15 10
13. Cetatea Târgu Neamț 9 2 2 5 8-22 8
14. CSM Focșani 9 1 3 5 6-16 6
15. Politehnica Galați 9 1 1 7 10-18 4



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România de ieri, de azi… (2)

Mesaj la deschiderea reuniunii manageriale „Împreună pentru viitorul educației” (Suceava, 17 octombrie 2025)

Mesaj la deschiderea reuniunii manageriale „Împreună pentru viitorul educației” (Suceava, 17 octombrie 2025)
Mesaj la deschiderea reuniunii manageriale „Împreună pentru viitorul educației” (Suceava, 17 octombrie 2025)