Renăscută din cenușă săptămâna trecută, noua echipă a Cetății Suceava este în căutare de jucători, pentru a-și completa lotul cu care va aborda noul sezon al Ligii a III-a. După ce în faza a doua a Cupei României, în meciul de la Brusturi a folosit o echipă improvizată, în care majoritatea jucătorilor erau juniori, antrenorul Cetății Suceava, Ovidiu Murariu a decis să organizeze joi, de la orele 10.30, o primă preselecție, cu care să completeze lotul.
„Așteptăm la această preselecție orice jucător dornic de a evolua la Cetatea în sezonul ce urmează, indiferent dacă este din județul Suceava sau din afara acestuia. Mai mult, la acest trial așteptăm și microbiștii din Suceava pentru a ne susține în acest nou proiect pe care l-am început”, a declarat antrenorul Cetății Suceava, Ovidiu Murariu. Tehnicianul sucevean a mai adăugat că jucătorii interesați de acest trial sunt așteptați la stadionul Areni, la orele 9.30, pentru ca organizarea evenimentului să nu dureze prea mult, mai ales dacă temperaturile vor fi foarte ridicate.