Cetatea Suceava are meci dificil pe teren propriu, în fața echipei de pe locul trei



Cu ocazia zilei de 8 Martie, doamnele și domnișoarele vor avea intrare gratuită la meci
Cu ocazia zilei de 8 Martie, doamnele și domnișoarele vor avea intrare gratuită la meci

Cetatea 1932 Suceava dispută sâmbătă primul meci oficial pe teren propriu din anul 2026. Pe stadionul Areni, formația pregătită de Petre Grigoraș va întâlni echipa Viitorul Onești, într-o partidă contând pentru etapa a XIX-a a Seriei I din Liga a III-a.

Pentru suceveni, confruntarea are o miză importantă. O victorie ar putea aduce calificarea matematică în play-off, cu câteva etape înainte de finalul sezonului regulat.

Meciul este programat sâmbătă, de la ora 15:00, pe stadionul Areni și are și o semnificație aparte pentru echipa antrenată de Petre Grigoraș, care își dorește revanșa după partida din tur. În întâlnirea disputată pe 11 octombrie 2025, la Onești, gazdele s-au impus cu 3–2, într-un duel spectaculos în care s-au marcat cinci goluri și s-au acordat patru lovituri de la 11 metri.

Cetatea vine însă după un rezultat foarte bun în etapa precedentă, când s-a impus categoric, cu 4–0, în deplasare, pe terenul celor de la Gheorgheni. Golurile sucevenilor au fost marcate de Răzvan Gorovei, Ruben Sumanariu, Cătălin Grosu și George Dănăilă.

De cealaltă parte, Viitorul Onești ocupă locul al treilea în clasament și traversează o perioadă bună, cu cinci meciuri consecutive fără înfrângere. În runda trecută, băcăuanii au câștigat cu 2–1 partida disputată pe teren propriu împotriva formației CSM Vaslui.

Jucătorii Cetății spun că echipa este pregătită pentru un meci dificil și speră să obțină toate cele trei puncte.

„Urmează un meci extrem de important pentru noi, pentru că ne poate ajuta în lupta pentru play-off. Sperăm să facem un joc foarte bun și la final să luăm cele trei puncte. Am avut o pregătire de iarnă foarte bună și sperăm să continuăm la fel. Cu siguranță ne dorim să ne luăm revanșa”, a arătat Cosmin Tucaliuc.

„Avem o revanșă de luat. Suntem conștienți că ne așteaptă un meci greu, dar cred că l-am pregătit foarte bine. Sperăm ca suporterii să fie alături de noi și să ne încurajeze, pentru că va fi o partidă dificilă, cu o echipă bună”, a spus și Ciprian Perju.

Cu ocazia zilei de 8 Martie, doamnele și domnișoarele vor avea intrare gratuită la meci și vor putea participa la o tombolă specială organizată de club.

Partida dintre Cetatea 1932 Suceava și Viitorul Onești va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook Bucovina TV Regional.



Recomandări