Miercuri după-amiază, de la ora 18.00, conducerea clubului de fotbal FC Cetatea Suceava a pregătit o surpriză pentru fanii echipei locale, într-un eveniment în care se va sărbători promovarea în al doilea eșalon fotbalistic.
În cadrul acestui eveniment va avea loc și un meci între actuala formație a Cetății și o selecționată a jucătorilor din Suceava care evoluează în prezent în prima ligă. Între cei care au confirmat că vor da curs invitației se află stelistul Dorin Goian, care speră să obțină acceptul selecționerului Pițurcă pentru a juca măcar 15 minute, dinamovistul Lucian Goian, cel care va încerca să-l aducă și pe colegul și prietenul său, ieșenul Cristi Pulhac, ex-gălățeanul Dorin Semeghin, Dorian Andronic și Mihai Luca, de la FC Vaslui, Mihai Guriță – fost jucător la Farul Constanța, Constantin Bumbac -UTA Arad, Sergiu Brujan – Oțelul, Valeriu Bordeanu – Urziceni și foștii componenți ai Forestei, Ovidiu Ciobanu și Dumitru Ene.
Oficialii suceveni mai așteaptă confirmări din partea lui Cristian Șchiopu – Farul Constanța și Dănuț Perjă – Rapid București.
Dintre absenții motivați îi amintim pe cei trei jucători de la FC Brașov, Mihai Roman, Robert Ilieș și Eugen Nae, cei care încă nu au încheiat campionatul. Rapidistul Vasile Maftei și ieșeanul Clement Pălimaru sunt plecați deja în vacanță în străinătate, iar Ciprian Tănase se află la Craiova pentru a-și rezilia contractul cu Universitatea.
Pentru cei dornici să sărbătorească alături de Cetatea Suceava revenirea în Liga a II-a, oficialii suceveni anunță că intrarea pe stadionul Areni va fi liberă.






