Săptămâna viitoare, în data de 15 septembrie, municipalitatea suceveană va scoate la licitație unul din cele mai importante proiecte de dezvoltare turistică a Sucevei – reabilitarea Cetății de Scaun.
Suma alocată pentru realizarea proiectului de reabilitare este de aproximativ 250.000 lei (2,5 miliarde lei vechi).
Cei care vor câștiga licitația vor trebui să vină cu propuneri și soluții concrete atât pentru refacerea importantului monument istoric al Sucevei, cât și pentru punerea sa în valoare, odată cu zona adiacentă.
„Finanțarea acestui proiect va fi asigurată din fonduri europene, pe Axa prioritară 5, dar și cu contribuții financiare de la bugetul local. Un lucru foarte bun este faptul că banii necesări realizării proiectului – 255.300 lei, au fost alocați de la Guvern, încât nu a fost deloc afectat bugetul local”, a precizat viceprimarul Viorel Seredenciuc, care coordonează departamentul de proiecte europene din cadrul Primăriei Suceava.
Proiect ambițios de refacere a Cetății de Scaun a Sucevei
Proiectul va trebuie să conțină minim opt capitole de realizări, trasate de municipalitate în caietul de sarcini al licitației, care se referă la principalele îmbunătățiri ce vor fi aduse Cetății de Scaun. În primul rând, vor fi prinse lucrări de restaurare a Cetății, cu același tip de material precum cele folosite inițial, lucrări de protejare a spațiilor reconstruite, folosind mijloace moderne termo și hidroizolante (cum ar fi terase și acoperiș de protecție), precum și amenajarea unor spații cu caracter de muzeu.
Un capitol important se referă la consolidarea Cetății de Scaun, în special a versantului nordic, unde se manifestă fenomenul alunecărilor de teren, întărirea bolților existente și reconstruirea celor care lipsesc, conform arhitecturii originale, dar și refacerea și consolidarea pilonilor zidurilor.
Practic, Cetatea va trebui să arate la fel cum era pe timpul celebrului domnitor Ștefan cel Mare, care s-a ocupat de dezvoltarea acesteia.
Căi de acces facile și iluminat public și decorativ
Pentru ca Cetatea să devină cu adevărat un punct de atracție turistică, în proiect vor trebui prinse lucrări de refacere și amenajare de noi căi de acces, atât pietonale cât și carosabile, în așa fel încât să poată ajunge acolo, cu ușurință, și persoanele cu dizabilități.
O componentă importantă a proiectului va fi și cea de dotare a întregii zone a Cetății de Scaun cu iluminat interior și exterior, atât pentru siguranța trecătorilor cât și cu rol decorativ și de punere în valoare a obiectivelor turistice.
În acest proiect vor trebui prevăzute și lucrări de modernizare a clădirilor aferente Cetății de Scaun, cu utilități precum energie electrică, alimentare cu apă și canalizare.
Zona de protecție a Cetății va fi prinsă în proiect cu lucrări de amenajare peisagistică, care vor pune în valoare varietatea de plantații existente, lucrări de captare a apelor pluviale și izvoarelor, precum și puncte de colectare a deșeurilor.
Parcarea existentă pe platoul Cetății de Scaun va trebui redimensionată și modernizată, în apropierea acesteia urmând să fie amenajate grupuri sanitare moderne, iar de-a lungul traseelor de acces spre Cetate vor trebui montate indicatoare către obiectivele turistice, reclame luminoase, cu informații istorice și culturale, precum și despre intervențiile de restaurare și contribuția Programului Operațional Regional.