Nu este prima dată, și cu siguranță că nici ultima, când vorbesc despre parodia de profesionism din sportul românesc în general, cea din fotbal fiind, vorba baladei, un fel de „Manole zece / Care-i și întrece”! Iar molima asta atinge fiecare segment al fiecărui sport, de la antrenori și sportivi până la „investitori” și conducerile federațiilor.
Ideea de a ataca acest subiect (pentru dezvoltarea căruia nu mi-ar ajunge un număr întreg din Jupânu’, nicidecum o biată rubricuță) mi-a venit în timp ce discutam la Radio Top, în direct, cu Sorin, despre bugetul „de criză” al Cetății Suceava, care este de vreo 10 miliarde de lei vechi pentru anul 2010. Hai s-o detaliem: 10 miliarde vechi înseamnă vreo 250 de mii de euro. Cine beneficiază de acești bani? Păi ar fi vreo 20 de fotbaliști, vreo doi antrenori (conducerea clubului presupun că nu e plătită), doctor, meseur. E minimum de personal, hai s-o zicem că sunt 25 de oameni, deci ar reveni cam câte 10.000 de euro de om pe an, în medie. Împărțiți acești bani la cele 12 luni ale anului și veți vedea că pe lună rămâne sub mia de euro de cap de om. Mai exact, 850 de euroi. Din care trebuie achitate următoarele: transport (la meciurile din deplasare), cazare (tot pentru deplasări, dar și acasă, pentru cei din lot care nu sunt suceveni), masă, medicamente (susținătoare de efort, dar și cele necesare vreunui tratament de durată ori în caz de accidentare), apoi plata utilităților, recuperarea și, nu în ultimul rând, indemnizațiile pentru arbitri și observatori. Se poate renunța la cantonamente, ca măsură de avarie, pregătirea centralizată din extrasezon putându-se desfășura „la domiciliu”. Am uitat ceva? A, da: salariile și primele de joc. Totul, strict matematic, din cei 850 de euro / lună / om. Că atâta-i bugetul. Fără a-i acuza de rea intenție sau de dezinteres pe consilierii noștri locali, i-aș ruga să reanalizeze bugetul. Ca să nu rămân dator față de echipa „de nefotbal” (cum îi zice Sorin și cum îmi vine și mie adesea să-i zic) am să spun și că de-ar fi chiar fotbaliști, parcă tot n-ar avea ce performanțe să producă de la nivelul bugetului alocat. N-aș zice însă că mi-e indiferent dacă joacă în B sau în C. În B vorbim de profesionism. Din nefericire, doar vorbim. Iar bugetul nu-i de criză, ci de crimă.
