Cetatea a trecut cu bine peste deplasarea de la Putna



Cetatea s-a impus in derbiul de la Putna. Foto - Codrin Anton - FotoSport
Cetatea s-a impus in derbiul de la Putna. Foto - Codrin Anton - FotoSport

Bradul Putna și Cetatea Suceava s-au întâlnit în derbiul etapei a IX-a a Ligii a IV-a. Liderul campionatului s-a impus cu 3-0 la final în fața unei echipe gazdă ce și-a trecut în cont două bare, în condițiile în care n-a putut conta pe doi jucători importanți, Vasile Dănilă și Florin Acsinte, iar Mihai Roman a fost nevoit să părăsească terenul încă din minutul 4, din cauza unei accidentări. Pentru Cetatea au punctat Mateiciuc (51), Cerlincă (59) și Marian (72, din penalty).
Cea de-a doua clasată, Viitorul Liteni, a trecut cu scorul de 3-1, pe teren propriu, de Forestierul Frumosu, cu ajutorul golurilor marcate de P. Răzlog, Nuțescu și Lungu.
În cel mai dezechilibrat joc al rundei, Juniorul Suceava a dispus cu 9-0 de Zimbru Siret grație reușitelor semnate de Luchian (2), Malanca (2), Mercaș, Gliga, Popovici, Moloce și Ferariu.
Rezultate înregistrate în etapa a IX-a:
Viitorul Liteni – Forestierul Frumosu 3-1
Bradul Putna – Cetatea Suceava 0-3
Dream Team Ipotești – Minerul Iacobeni 0-2
Juniorul Salcea – Zimbru Siret 9-0
Progresul Frătăuții Vechi – Juniorul Suceava 2-0
Moldova Drăgușeni – Recolta Fântânele 3-0 (neprezentare)
Clasament
1 Cetatea Suceava 9 8 1 0 57-7 25p
2 Viitorul Liteni 9 6 2 1 27-11 20p
3 Juniorul Salcea 9 6 1 2 31-12 19p
4 Bradul Putna 8 5 1 2 27-12 16p
5 Progresul Frătăuții Vechi9 5 0 4 17-18 15p
6 Moldova Drăgușeni 9 4 2 3 29-32 14p
7 Juniorul Suceava 9 3 2 4 19-22 11p
8 Forestierul Frumosu 9 3 1 5 15-23 10p
9 Dream Team 9 3 0 6 19-16 9p
10 Minerul Iacobeni 8 3 0 5 10-22 9p
11 Zimbru Siret9 2 0 7 12-48 6p
12 Recolta Fântânele 9 0 0 9 5-45 0p



Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți
Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți