Considerate inutile de mulți proprietari de apartamente, care se tem că, pe lângă banii cheltuiți pentru obținerea lor, rezultatele evaluării ar duce la o scădere a prețului pe care îl pot obține la vânzarea imobilelor, certificatele energetice, care trebuiau să devină obligatorii încă de anul trecut, ar putea reveni în forță și să ducă la o răsturnare de situații pe piața imobiliară.
Deja acestea sunt impuse de bănci pentru toate tranzacțiile imobiliare care se fac prin programul Prima Casă, astfel încât cei care dețin o locuință care nu a fost construită recent sunt excluși din start de potențialii cumpărători, dacă nu investesc în obținerea certificatului energetic.
O altă situație în care acest document este obligatoriu este cea în care proprietarul (sau proprietarii, în cazul blocurilor de locuințe) se decide să reabiliteze termic clădirea, respectând toate normele legale.
Dacă în alți ani, prevederile legale au fost ambigue în privința lucrărilor de reabilitare termică, sute de blocuri din Suceava fiind acoperite cu plăci de polistiren și spoite cu var, fără nici un proiect și fără autorizații de construcție, acum, obținerea autorizațiilor, dar și a certificatelor energetice, sau chiar a auditului energetic în baza căruia se execută lucrările, au devenit obligatorii.
Mai mult, furnizarea unui certificat energetic la vânzarea unui apartament sau a unei case, care în prezent este necesar doar la solicitarea expresă a cumpărătorului, ar putea deveni curând obligatorie, prin introducerea unor penalități aplicate notarilor care încheie acte de vânzare – cumpărare fără a avea la dosar și un act care să certifice eficiența energetică a unui imobil.
Costul unui certificat energetic
Contrar “legendelor” care vehiculau costuri enorme pentru obținerea unui certificat energetic, fapt care i-a speriat pe mulți suceveni, tarifele practicate de auditorii suceveni autorizați, 26 la număr, sunt destul de accesibile.
În vreme ce unii țin la tarifele stabilite în urmă cu doi-trei ani, când erau puțini cei care erau autorizați să facă astfel de măsurători și documentații, criza, dar și concurența tot mai mare dintre ei i-au făcut pe mulți să mai lase din prețuri.
Așa se face că, pentru un apartament de două camere, cu o suprafață utilă de aproximativ 40 de mp, costurile de certificare energetică pornesc de la 100 de euro, ajungând la 200 de euro, în funcție de auditorul energetic contractat.
Mircea Brumă, care se ocupă cu această activitate din 2010, a declarat: “Când e vorba de blocuri noi, putem să mai lăsăm din prețuri, pentru că este mai puțină documentație de făcut. Dar în cazul blocurilor vechi, cum sunt majoritatea celor din Suceava, volumul de muncă este foarte mare, pentru că de obicei nu există un istoric al lor, nu sunt documente tehnice ale construcției, schițe, planuri, și atunci toată această treabă ne revine nouă. În plus, sunt foarte multe măsurători de făcut, începând de la conductele de termoficare, de apă caldă, apă rece, calorifere, până la dimensiunea geamurilor, a pereților interiori și exteriori, etc., încât, pentru realizarea unui certificat energetic avem de lucru cam o săptămână”.
Un alt auditor energetic, Radu Vătafu, este convins că în curând nu doar cei cărora li se impune de către bănci să prezinte certificatul energetic atunci când cumpără o locuință prin Prima Casă vor solicita astfel de documente, ci chiar și persoane care au o locuință și vor să își îmbunătățească confortul termic, dar să își și reducă cheltuielile.
“Un audit energetic este ca un RMN al clădirii, îi vezi punctele tari și punctele slabe, dar și unde trebuie să intervii și ce trebuie să faci. Sunt luate în evidență toate datele din interiorul și exteriorul imobilului, iar apoi sunt prelucrate, fiind dat un verdict, dar și soluțiile necesare. Certificatul fără audit nu e o lucrare completă”, consideră Radu Vătafu, care spune că a avut clienți care au solicitat o astfel de auditare pentru a-și aduce îmbunătățirile necesare locuințelor, nu mânați de interesul de a le scoate la vânzare.
Conform estimărilor specialiștilor, în condițiile în care un imobil este reabilitat termic conform cerințelor impuse de un audit energetic, costurile de încălzire sunt reduse cu 25%, chiar în condiții de confort termic sporit.
Blocurile Sucevei, de categoria C și D
Sucevenii nu se pot lăuda cu cele mai bune blocuri din țară în privința eficienței energetice, dar nici cu cele mai proaste.
Cei care au expertizat deja din punct de vedere energetic numeroase imobile din municipiul reședință de județ spun că majoritatea blocurilor se încadrează în categoria C de eficiență energetică.
Ceva mai bine se situează blocurile la care proprietarii au făcut reabilitare termică prin izolarea pereților exteriori, acestea încadrându-se între C și B, în vreme ce, la polul opus, se situează blocurile făcute din plăci turnate, care se încadrează mai mult în categoria D, pierderile de căldură fiind destul de mari.
În Suceava nu se găsesc imobile care să se încadreze în categoria A, în care pierderile de energie să fie inexistente, cele mai performante imobile fiind construcțiile noi, care se încadrează în categoria B.
Conform normelor europene, la toate blocurile de locuințe din România ar trebui executate lucrări de creștere a performanței energetice, astfel încât consumul anual specific de energie calculat pentru încălzire să scadă sub 100 kWh/m2 arie utilă (categoria B).
Principalele lucrări de izolare termică a blocurilor sunt:
a) izolarea termică a pereților exteriori;
b) înlocuirea ferestrelor și a ușilor exterioare existente, inclusiv tâmplăria aferentă accesului în blocul de locuințe, cu tâmplărie performantă energetic;
c) termo-hidroizolarea terasei/termoizolarea planșeului peste ultimul nivel;
d) izolarea termică a planșeului peste subsol;
Costuri suplimentare
Certificatele energetice, un vulcan care se pregătește să erupă pe piața imobiliară
