– Fiecare sucevean va putea cunoaște cu cât a contribuit anual la fondul asigurărilor de stat, dar și punctajul pentru calculul pensiei
Casa Județeană de Pensii Suceava a început expedierea certificatelor de stagiu de cotizare aferente anilor 2001-2005, prin poștă, la adresele de domiciliu ale asiguraților. Este vorba despre o măsură care vizează transformarea sistemului asigurărilor sociale de stat într-un sistem transparent pentru angajații care cotizează.
Datele înscrise în certificatele de stagiu au ca bază informațiile menționate în declarațiile privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul de asigurări de sociale de stat, declarații pe care angajatorii au obligația să le depună lunar în termenul stabilit de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale. Aceste declarații trebuie depuse lunar la Casa Județeană de Pensii (CJP) în raza căreia își are sediul angajatorul. Certificatele de stagiu de cotizare dau posibilitatea asiguratului de a compara datele înregistrate în evidențele caselor de pensii cu cele pe care acesta le cunoaște, respectiv veniturile realizate cu cele declarate de angajator.
Certificatele emise de Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale sunt expediate prin poștă, direct la adresa asiguratului. Documentele care nu ajung la titularii care și-au schimbat domiciliul vor fi returnate la Casa Județeană de Pensii Suceava, unde vor fi arhivate și de unde asigurații le pot ridica personal.
Certificatele pe care unii dintre suceveni le-au primit deja au un caracter informativ privind stagiul de cotizare și punctajul anual realizat în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale în perioada 01.04.2001 – 31.12.2005. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă titularul este să verifice corectitudinea datelor înscrise în certificatul primit. În cazul în care informațiile nu sunt conforme cu realitatea, asiguratul trebuie să sesizeze angajatorul. Modificarea datelor din evidența CJP Suceava se poate realiza numai prin transmiterea de către angajatori a declarației corectate. Angajatorul are obligația de a corecta erorile semnalate de salariat și de a transmite de urgență Casei Județene de Pensii Suceava, documentele rectificative. Pentru informații suplimentare sucevenii au la dispoziție numărul 0800826727, la care pot apela gratuit.





