Trăsnind în aer minciuni ale căror miasme produc muzelor deviații de sept, cu zdrențe de talent nespălat atârnându-le pe trupul scheletic, sprijinindu-și bruma de verticalitate într-un pix noduros, cerșetorii de polemică taie calea condeierilor onești, cu impozitele plătite la zi către marea artă. Îi atacă în gazete, le trimit mesaje lașe pe aripa Net-ului.
Vrei să-ți cauți de drum, să treci mai departe, dar ei nu te lasă: pisălogeala este gresia lor de rezistență, care le ornează curriculum-ul vitae de milog.
Și-ntr-un final, te trezești în plină dilemă: le-arunci o pomană de pe fundul buzunarului, le scapi un mărunțiș de polemică… da, sau nu? Un bacșiș acolo, două-trei monezi, cât te lasă inima? Da, sau nu?
Grea întrebare. Spunea Jules Renard (autorul celebrului Morcoveață), în jurnalul său, că orice discuție aprinsă în contradictoriu ar trebui să se încheie cu formula:
– Și, de altfel, nu peste multă vreme, amândoi vom fi morți.
Da, numai că unii vor fi cu o idee mai morți decât alții.
