A săltat notabil nu doar cantitatea, ci și calitatea cerșitului pe-aici, prin țara noastră, în ultimele două decenii. Nu mai este cum era. Desigur, încă mai prestează cu mâna întinsă, stând în cur la margine de drum sau mișunând prin parcările mai răsărite, clasicii zdrențăroși, cu sau fără copii în brațe.
În paralel însă își desfășoară activitatea o categorie spilcuită, de modă nouă, sub chipul unor juni și june. Emanând un sexăpil cert, mirosind elevat, îmbrăcând haine îngrijite și purtând niște tabele solemne sub braț, ei și ele îți barează calea, ca la un punct de control vamal, și-ți recită pe nerăsuflatelea un mic discurs, trist și monoton ca o doină cântată la nai de Gheorghe Zamfir. Te faci că nu auzi și vrei să treci mai departe, să-ți urmezi interesele care te-au extras din casă sau să-ți duci mai departe plimbarea citadină, solfegiind cu pasul câteva măsuri pe trotuar… Dar junii și junele se țin de tine lipitori, ca și cum ți-ar face un marcaj strâns, om la om, pe semicercul unui teren de handbal. Încerci disperat o fentă din corp, o pivotare, un dribling fără minge, ceva… În zadar. Ești oprit prin orice mijloace, chiar și prin fault, dacă altfel nu se poate.
Într-un final, neavând de ales, cedezi și asculți doina fără acompaniament de nai, în care este vorba ori despre copii malformați, ori despre tineri dezintegrați, adulți retardați, bătrâni bolnavi de supra-românie ș.a.c.n ( și alte categorii de năpăstuiți ). În numele tuturor acestora, ești rugat, aproape somat să cotizezi cu cât te lasă inima, în schimb primind onoarea de a-ți fi numele menționat în tabelele solemne purtate de juni și de june sub braț, tabele care, în final, se dovedesc a fi ale fruntașilor în acte cu înalt caracter umanitar.
Dacă stai mai slab cu musculatura sau cu nervii, scoți banul ca să-ți recâștigi, în sfârșit, libertatea. Deși, în sine, admiți că lucrurile urmează cumva un fir logic, pentru că doar un ins malformat, un dezintegrat, un retardat sau un bolnav de supra-românie poate crede că banii cu care se cotizează iau într-adevăr calea amărăștenilor. Nu-i greu de imaginat în parbrizul căror merțane și-n apa căror piscine în construcție își oglindesc imaginile toate fondurile astea, adunate stradal, prin sechestrarea trecătorilor.
Nici că se poate dovadă mai bună că cerșitul a făcut în țara noastră progrese demne de menționat.
