Cernea, despre retragerea pașaportului de serviciu: În zilele următoare îmi fac pașaport diplomatic



Deputatul Remus Cernea a declarat joi pentru MEDIAFAX, despre faptul că MAE îi retrage pașaportul de serviciu după vizita în Taiwan, că el urmează să își facă zilele următoare pașaport diplomatic, iar în legătură cu vizita a spus că se așteaptă ca tema să fie tratată cu „înțelepciune”.
„Tocmai inițiasem procedurile pentru a-mi face un pașaport diplomatic chiar înainte de plecarea în Taiwan. O să-mi fac zilele următoare pașaport diplomatic. În legătură cu scandalul declanșat, mă aștept și îmi doresc ca această temă să fie tratată cu raționalitate, înțelepciune și pragmatism de către autoritățile române, în sensul de a stabili relații de colaborare economice în viitor cu Taiwan. 16 țări membre UE au reprezentanțe economice ale Taiwanului, iar Uniunea Europeană de asemenea are o reprezentanță la Taipei, iar China în 2010 a semnat un acord economic cu Taiwanul”, a explicat Remus Cernea.
El spune că a fost invitat în vizita respectivă de către reprezentantul economic al Taiwanului de la Bratislava, iar costurile deplasării au fost acoperite de cei care au făcut invitația.
„Tema de fond a acestei discuții nu este Remus Cernea, ci stabilirea unor relații de colaborare economică, științifică, turistică și culturală între România și Taiwan. Am fost într-o vizită neoficială de informare care să pună bazele unui viitor dialog extins și ale unei colaborări între România și Taiwan. Am fost invitat de către reprezentantul economic al Taiwanului de la Bratislava. El a venit în România, ne-am întâlnit acum trei luni. Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia au reprezentanțe economice ale Taiwanului și beneficiază de investiții de sute de milioane de euro. De ce nu ar face și România același lucru?”, a adăugat Remus Cernea.
MAE a retras pașaportul de serviciu al deputatului Remus Cernea, deoarece acesta nu mai avea dreptul să îl utilizeze după ce a părăsit postul de consilier al primului-ministru, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Parlamentarii au însă dreptul la pașaport diplomatic.
Conform surselor citate, ceilalți participanți la deplasarea în Taiwan au uzat de pașapoartele diplomatice, deși aceste acte pot fi utilizate doar în cazul „misiunilor oficiale”.
Remus Cernea a folosit pentru deplasarea în Taiwan pașaportul de serviciu, pe care îl obținuse în calitate de consilier în Guvern, au relatat aceleași surse.
Anterior, Ministerul român de Externe a anunțat că a retras pașaportul de serviciu al unuia dintre participanții la deplasarea în Taiwan.
MAE român a dat publicității un comunicat referitor la vizita a patru deputați români în zona Taiwan.
Ministerul Afacerilor Externe reafirmă poziția României privind respectarea principiului „o unică Chină” („one China policy”) și reiterează totodată importanța relațiilor speciale de cooperare cu Republica Populară Chineză.
„Pornind de la acest principiu, Ministerul Afacerilor Externe subliniază faptul că toate instituțiile statului trebuie să respecte cu strictețe natura relațiilor bilaterale cu R.P. Chineză. MAE dezavuează deplasările unor reprezentanți ai statului român, inclusiv parlamentari, care prezintă aparența unor misiuni oficiale, în zone precum Taiwan, care nu au fost recunoscute de statul român. În continuare, acest lucru va fi reiterat tuturor instituțiilor românești, în mod oficial, de către Ministerul Afacerilor Externe în perioada următoare”, se arată în comunicat.
MAE menționează că, potrivit legii, deplasările în nume personal sau informale nu pot fi efectuate utilizând documente de călătorie emise de statul român, atestând calități oficiale, precum pașaportul diplomatic sau de serviciu.
„Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a dispus măsuri pentru retragerea pașaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegației menționate, în vederea anulării potrivit dispozițiilor legale în materie (respectiv art. 14, al. 3 din Legea 248 /2005), având în vedere faptul că acesta nu mai deține calitatea necesară utilizării acestui tip de document”, se mai arată în comunicat.
Conducerea Camerei Deputaților și PSD au transmis, joi, că „se delimitează” de deplasarea unor deputați în Taiwan, forul legislativ precizând că vizita nu a avut un caracter oficial, că nu a suportat cheltuielile și reafirmând totodată „relațiile de strânsă cooperare și bună prietenie” cu China.
Direcția comunicare și relații publice a Camerei Deputaților a remis, joi, o serie de precizări în legătură cu unele informații apărute în presă cu privire la vizita în Taiwan a unor parlamentari.
Patru deputați – Remus Cernea, social-democrații Ninel Peia și Ovidiu Iane și democrat-liberalul Costică Canacheu – au fost zilele acestea într-o vizită în Taiwan. Deputatul Remus Cernea a postat pe contul său de Facebook mai multe fotografii din Taiwan, în unele dintre acestea apărând și colegii săi.
„Deplasarea efectuată în Taiwan de către deputații români nu a avut un caracter oficial și nu a fost aprobată de Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Dat fiind caracterul privat al deplasării, efectuate în timpul vacanței parlamentare, Camera Deputaților nu a suportat cheltuielile aferente acestei vizite pentru parlamentarii români”, menționează sursa citată.
Camera Deputaților precizează că nu are „niciun fel de responsabilitate pentru întâlnirile și discuțiile pe care parlamentarii români le-au avut în Taiwan” și subliniază că „opiniile exprimate în decursul acestei vizite nu reprezintă sub nicio formă poziția oficială a Parlamentului României în relațiile externe”.
„Conducerea Camerei Deputaților se delimitează de acțiunea grupului de parlamentari în Taiwan și reafirmă relațiile de strânsă cooperare și bună prietenie cu Republica Populară Chineză”, se arată în comunicat.
Și PSD a transmis o serie de precizări referitoare la vizita neoficială a deputaților PSD Ovidiu Iane și Ninel Peia în Taiwan.
„Vizita celor doi deputați a fost una neoficială, iar conducerea PSD nu a fost informată cu privire la această deplasare. Cei doi deputați s-au deplasat în Taiwan fără a avea niciun mandat din partea Partidului Social Democrat”, menționează sursa citată.
PSD reamintește că deputații s-au deplasat fără niciun fel de resursă financiară din partea statului român sau a Parlamentului României.
„Partidul Social Democrat regretă situația și se delimitează de deplasarea celor doi deputați, pe care o consideră cel puțin inoportună, în contextul relațiilor excelente pe care PSD și România le au cu Republica Populară Chineză, relații reafirmate cu ocazia vizitei oficiale a premierului Victor Ponta, președintele PSD, la Beijing. De asemenea, Partidul Social Democrat își reafirmă susținerea față de poziția oficială a României în ceea ce privește Taiwan-ul”, se arată în comunicatul PSD.