„Economia Cernăuțului. În privința această, iată ce scrie împăratul Iosif II, după vizitarea Bucovinei prin sine însuși, în iunie 1783, din Liov, către prezidentul curții de răsboi:
„Populația Bucovinei, a cărei ram principal de nutrire constă în creșterea vitelor cornute și care numai puțini se ocupă cu agricultura, deși pământurile, afară de părțile montane, pare a fi productiv, nu corespunde mărimii țării. Și cu prăsila de cai se ocupă poporul acesta”
Meseria. Administrația militară era în contra importării meseriașilor străini. Ea zice: „Modul de zidire, portul, uneltele de casă ale Moldovenilor pretind meseriași. Țăranul moldovan e cu toporul tot atât de dibaciu ca și oricare dulgher mijlociu. Coloniștii de meseriași nu-s, prin urmare, necesari în Bucovina”.
Că, pe la anul 1804, noi, Românii, am avut tare mulți meșteșugari români cunoaștem aceasta dintr-o scrisoare a Kraisamtului Bucovinei, din 15 Septembrie 1804, adresată, în limba română, „Cătră cetățeneștii meșteri și calfe ai crăescului oraș Siret”.
În această scrisoare, se vorbește de regularea breslelor și zice că, deoarece înalta Gubernie a îngăduit, mai înainte, așezarea breslelor pentru toate soiurile de bresle numai în Cernăuți și Suceavă, întrolocând meșterii din celelalte târguri ale țării cu cei din orașele amintite, a permis ea, acuma, ca să se facă bresle și la Siret, deosebit de Cernăuți și de Suceavă, din cauză că Siretul e prea depărtat de aceste două orașe. Scrisoarea aceasta era scrisă în limba română, dovadă că limba românească era, , din început, unica limbă a țării noastre.
Că Cernăuțul și, mai ales, Suceava și Siretul, au avut, înainte de 80 de ani, o mulțime de negustori și felurite soiuri de meșteșugari, aceasta ne-o spun cei bătrâni. Ei vorbesc de breasla croitorilor, a cojocarilor, blanarilor, ciobotarilor, ferarilor, boiangiilor etc. și zic că fiecare breaslă avea steagul ei.
Dară ce folos!
Scutind împăratul Iosif II pe locuitorii bucovineni de cătănie, prin 50 de ani (1780-1830), Rutenii galițieni s-au vârât în țară și, de atunci, încoace, mult străinism, ca să scape, pe deoparte, fiindcă-au dat la miere, simțindu-se mult mai bine aici, decât în țara lor.
Negustorii și meșteșugarii străini au năvălit mereu asupra noastră, iar din negustori și meșteșugari de-ai noștri au rămas, numai ici-colea, câte o umbră.
Satele de peste Prut, ca Bobeștii, Stăneștii, Calineștii, Cabeștii, Cuciurmare, Cuciurmic, Mămăeștii, Rarancea etc. s-au rutenizat atât de tare, că numai bunicele, moșii și strămoșii celor ce locuiesc acolo mai știu grăi și a se ruga românește.
Industria. De fabrici, Românii nu aveau lipsă. Ei își întocmesc singuri cele necesare pentru casă, îmbrăcăminte etc.
De cultivarea pământului nu se prea interesau, căci cel mai mult pământ era în mâna boerilor și a mănăstirilor.
Nutrețul lor de căpetenie, însă, consta din vite, de-a căror cultivare mai nobilă nu-și prea băteau capul.
Vitele petreceau mai mult afară de grajd, la câmp liber, chiar și iarna. Fânul era expus ploilor și, adeseori, putrejunii. De lux nu putea fi vorba. Obiecte mai scumpe se cumpărau din Turcia, Veneția, Germania și de pe aiurea.
Confesiunea. Pe la anul 1775, erau, în Cernăuț, după mărturia unora, numai 4 familii armeno-catolice și nici o familie romano-catolică.
Rutenii uniți din Bucovina își au începutul lor în Galiția: Poloni, Mazuri, Ruteni, Evrei – între cei sosiți, și mulți amploaiați, prin ce s-au amestecat limbile tare de tot.
Cernăuțul, capitala Bucovinei. Cernăuțul, capitala Bucovinei, oraș autonom, așezat parte pe costișuri, parte pe șes, în dreapta Prutului.
Cernăuțul e reședința metropolitului Bucovinei și Dalmației și a episcopului titular, numit Rădăuțeanul, sediul guvernului țării, al dietei provinciale, al camerei de comerciu, direcțiunii poștelor, direcțiunii de finanțe, al brigadei de infanterie 59, al regimentului de infanterie teritorial bucovinean nr. 22 (Archiducele Rainer), al direcțiunii de geniu, al regimentului de infanterie bucovineană nr. 41 (Archiducele Eugen) și al escadronului 3 din regimentul de dragoni bucovinean-galițian nr. 9 (Baron de Piret).
În garnizoană sunt 2.174 feciori.
Cernăuțul are un hotar de 5.765 kmp și 54.171 locuitori (1890), 7.642 Români, 10.384 Ruteni, 27.256 Germani, 7.610 Poloni. Statistica e inexactă, pentru că numărarea după naționalități s-a făcut de cei mai mari inamici ai Românilor. La Germani sunt numărați și Evreii. Ei făceau, la un loc, în 1890, 17.356.
Românii din Cernăuț se țin, mai mult, de clasa cultă; cei de prin suburbii sunt, în partea cea mai mare, agricultori și pălmași. Sunt și vreo câțiva meseriași, dulgheri, cioplitori de piatră, aceștia din urmă mai ales prin Clocucica și se țin de Societatea „Frăția”.
Suburbiile Cernăuțului sunt cele amintite: Caliceanca, Clocucica, Horecea, Roșa și Mănăstiriște.”[1]
[1] Patria, Anul III, Nr. 291, Nr. 292, Nr. 293, Nr. 294, 295, 297, 299, 301, 304, 306, începând cu ziua de 30 Iunie / 12 Iulie 1899