CERNĂUȚI (VI). „În răsboiul dintre Carol XII, regele Svediei, și Petru cel Mare, cel dintăiu, fiind bătut la Pultava (1709), trecu, peste Nistru, în Moldova și, fugind la Turci, se așeză la Bender, cu vreo 1.500 de ostași, și stârnește lupta între Ruși și Turci.
O parte dintre ostașii săi, cu vreo 200 de Cazaci, staționau în Cernăuți, alții pe aiurea. Vreo 3-4.000 de Moscali trec, pe la Cuti și peste pădurea Mihalcei, la Cernăuți, nimicesc pe mulți din ostașii adunați aici; pe cei ascunși pe înălțimi și pe dealul Cecinei, îi împrăștie, iar pe alții îi fac să piară de foame.
Atunci, Mihai Vodă Racoviță, voind să părăsească tronul, de răul Turcilor, trimite pe Dediul, Spătarul, la Cernăuți, spre a se înțelege cu Moscalii și a-i pregăti fuga, ca să treacă în Rusia, însă nu-și ajunge scopul.
De altă dată, Moscalii, cu Cazaci și Calmuchi – 120.000 – sub conducătorul lor, Munich, venind dinspre Chiev și trecând, pe la Vasileu, la Mitcău, peste Nistru, dau năvală asupra Moldovei (1739), fac pe la Zastavna, Șubraneț, Jucica, pe lângă Cernăuți, Horecea și Boian, bat pe Turci la Rarancea, apoi la Stăuceni (17 August 7247/1739).
După pacea de la Belgrad (18 Septembrie 1739), Rușii, reîntorcându-se peste Nistru, duc cu dânșii mulți Moldoveni din ținutul Hotinului și al Cernăuțului, făcând multă pagubă și batjocură.
Metropolitul Antonie, pustnicul de odinioară din Horecea și ctitorul fostei bisericuți de lemn de acolo, ținând, în timpul luptei, cu Rușii, a fost silit să treacă în Rusia, cu hrisoave, cu juvaiere, cu tot. Domnitorul Moldovei era, pe atunci, Grigore Ghica. În urma atâtor răsboaie, jăfuiri și prăzi, Cernăuțul nu putea să ieie nici un avânt mai însemnat.
Cernăuți, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, Cernăuțul avea numai o uliță mai mare. Ea începea la vadul ce ducea, peste Prut, la Jucica, lângă gura pârâului Ruda, apuca pe povârniș, la deal, pe lângă sinagogă, biserica sfintei Parascheva, și ajungea până în piața lui Rudolf.
Râpa jidovească se încrucișa cu această uliță și ajungea până la fântâna sbucnitoare (N.R.: așa-numita Fântână Turcească). Pe lângă această uliță, și anume mai des de la încrucișare, erau așezate casele – mai bine zis, bordeiele – vreo 200, după un raport al trimisului englez Porter, care trecu, prin calea sa la Constantinopole, prin Cernăuți (1762). Vor fi fost, prin urmare, de tot, vreo 2.000 de suflete.
Vatra târgului ajungea, deci, de la ulița numită mai sus, până la pârâuașul de lângă fântâna turcească; avea, prin urmare, ca hotar, spre amiază-zi, partea inferioară a râpei jidovești, spre răsărit, Ruda. Între Prut, vad și ulița principală era partea nord-vestică a târgului.
Teritoriul între pârâul Ruda și pârâuașul de la fântâna turcească, spre amiază-zi, de la râpa inferioară jidovească, până spre Horecea, se chema Seliște. „Mergem la biserică la Seliște”, ziceau oamenii. Astfel se chema biserica sfântului Nicolai, făcută din lemn, și care există și până astăzi. Pe acest teritoriu, cu case împrăștiate, se aflau unele locuri și case de ale mănăstirii Horecea. Casele erau de lemn, de lut ori împletite din nuele, acoperite cu paie, stuch și trestie.
Edificii publice erau, înainte de 1774, cele trei biserici: sfinții Nicolai, Parascheva și biserica sfintei Maria (Adormirea), așezată înainte de locul crucii de lângă fântâna turcească, unde se sfințește, acuma, în fiecare an, de Iordan, apă.
Cernăuți, între anii 1777-1898. Retrăgându-se Rușii de prin părțile Moldovei, după ce au bătut pe Turci în mai multe locuri și după ce au încheiat pace cu dânșii la Cuciuc-Cainargi (1774), s-a ocupat Bucovina de cătră Austriaci (pe timpul împărătesei Maria Teresia) și s-a introdus în ea administrație militară bine organizată, cu generalul Enzenberg în frunte.
Jurământul de fidelitate l-a depus Bucovina în 12 Octombrie 1777 (stil nou). Îndată după aceea, a mai sosit un batalion de ostași (Nugent), cu „stab”, și un escadron de husari (Barco). Cancelaria țării era în Cernăuți. În Cernăuți, Siret și Suceava, mai erau câte un director districtual și câte un auditor: cel dintâi îngrijea afacerile administrative și politice, cel de pe urmă, afacerile judiciare (penale, contractuale etc.). Enzenberg mai introduse, fără a se atinge de status quo, un fel de magistrat provizoriu consultător din vornicul târgului, 4 părinți orășenești ca consilieri, un scriitor, 4 servitori judecătorești și 2 străjeri de noapte.
În 1786, se delătură administrația militară și se introduse cea civilă – oficiul cercual (Kreisamt) – ca mijlocitor între boieri și supuși, deși nu pe calea cea mai scurtă. După conscripția din 1787, erau în Cernăuți 2.686 de Suflete, în Suceava 2.517, în Siret 1.482. Prin urmare, se avântă Cernăuțul îndată, la începutul administrării civile, la primul târg (oraș) al țării.
O nenorocire tare mare a fost că țara fu, în anul 1786, împreunată cu Galiția, formând un cerc al ei și fiind supusă guvernului din Liov. Căpitanul cercual locuia în Cernăuți. Lâmgă dânsul, mai era și un comisar cercual (numit de popor, în loc de Kreiscommisar, Kraițculișer). Directorii districtuali ai Cernăuțului, Siretului, Sucevei și Vijniței s-au delăturat și, în locul lor, au fost așezați comisari cercuali. În Cernăuți se mai aflau și mulți scriitori și servitori, cu felurite numiri. Primul căpitan cercual era calalerul de Beck, al doilea, Basil de Balș (1792-1800), mai târziu, George Issecescul (1840-1849), născut în Suceavă, de lege ortodox-catolică. Pe la anul 1786, Împăratul Iosif II desființează mai toate mănăstirile țării și bunurile mănăstirești și înființează, din ele – din averea Domnitorilor, boierilor, metropoliților, episcopilor, igumenilor și a altor binefăcători români – mărețul Fond greco-ortodox (ort.cat.), spre susținerea bisericii ort.cat. și, după putință, și a școalelor confesionale.
Trei părți din întreaga Bucovină sunt proprietatea Fondului. Și mănăstirea Horecei avea, după cum s-a zis mai sus, case și locuri în Cernăuți, mai ales în Seliște. Unele din ele au trecut, pe-ncetul, prin cumpărare, în posesie privată, numai pământul și pădurea împregiurul mănăstirii az rămas, și mai departe, fondului. Unele bunuri s-au răscumpărat de stat, așa, de exemplu, Jucica, de la mănăstirea Barnovschi din Iași. Contractul respectiv s-a subscris de igumenul mânăstirii, la orânduirea patriarchului din Ierusalim (Maiu, 1781).”
