CERNĂUȚI (III). Un tabel al proprietarilor de case din Cernăuți, întocmit, în 1787 de Pitzelli și reprodus, în finalul monografiei sale, de Alexandru Bocănețu, este pe deplin ilustrator asupra identițății proprietarilor anteriori, dar și ai celor din anul respectiv.
Printre cernăuțenii „de viță veche”, pe care ocupația imperială îi certifică, se numără: Ion Mitescul, Sandel Moise, Teodor Botoșanul (care cumpărase de la Ion Voronca), evreul Șmil (cumpărase de la Ion Roșca), Hana Iossel, David și Leiser – fiii lui Morciu, căpitanul Teodor Herescul, Șmil Israel Vorhaus, Schmull, Constantin – fiul lui Simion Cismarencu, Mariuta Ursuliasa, Lobel Seide, Ion Ciobotar, Simeon Umblător, Lupu Ungurian (care cumpărase de la Ioniță Căpățână), Ion Zama, Elik Lazăr, Mordko Iossel. Contele Loghotheti, Ion Formagiu, Iftimie Dascăl, Nicolae Olar, George Constantin, Iohann Vogel, Georg Fischer, Michailko Kutschevsky, Iftimie Dascăl, Paraschița Dăscălița, Andrieș – fiul lui Dimitrie Mihalescu, Iossel Hersch, George și Toader Daviș, mazilul Vasile Braha, Herschel Chaim, George Zaharie, Andrei Formagiu, Ioniță Dascăl, Damian Holban, David Chaim, Șloime – fiul lui Iankel, Moise Lazar, Paraschița Nedeleasa, Benedict Gintzel, Toader Blanar, Felicia Bartolozi, croitorul Skavinschi, Damian Holban, Maria Dumitroja, Grigore Cojocar, Dimitrie Arnăutul, Vasile Braha, Manole a Sandii, Mayer Herschel, Vasile Rezenka, Axenia Haragiu, Isak Șmul, Adanie Madera, Ioniță Strișca, Adler, Gligoraș Lupului, Grigoraș Botezat, Iohann Hack, Teodor Popovici, evreul Iacob, Dumitraș Crivuleț, Ioniță Căpățână, Ion Sârbul, George Coman, Nedelcu Formagiu, Mihael Hladkolik, Ștefan Ritzik, Maria Andrișoaia, Anton Gayer, Ștefan Bumbac, Ambrosius Specht, Mihalaki Chieraru, Mathias Goschel, evreul Habasiecwicz, Anton Czerniewsky, Costaki Porcilă, Teodor Kaplinsky, Miron Bacal etc.
Cernăuții însemnau, înainte de ocupația austriacă, un târgușor cosmopolit și, tocmai de aceea, nereprezentativ pentru o națiune sau alta.O identitate românească în Cernăuți, orașul locuit, de-a lungul vremilor, de români, de slavi și de evrei, avea să se formeze cu adevărat, abia după anul 1848, când Hurmuzăcheștii încep să conștientizeze acea identitate, prin întemeierea de ziare, de societăți culturale, de școli și licee românești, prin conceperea și editarea de manuale școlare în limba română.
Identitatea unui neam nu are doar parametri genetici, ci, în primul rând, o zestre spirituală, pe care începe să o tezaurizeze și să o sporească.
Românii cernăuțeni devin conștienți de propria lor identitate, abia după refugierea revoluționarilor moldoveni la Cernăuți, „unde casele marelui vornic Doxachi Hurmuzachi îi găzduiau mai pe toți boierii fără țară. Acolo petreceau Vasile Alecsandri cu fratele său, Iancu, apoi domnitorul de mai târziu, Alexandru Cuza, Costache Negri, dimpreună cu două surori ale sale, care erau călugărițe, Kogălniceanu, principele Moruzi, George Sion, cântărețul limbii românești, și alții. În tovărășia acestora mai veni și Aron Pumnul, luminătorul Românilor bucovineni, care, rupt de oboseală și slăbit în urma bolii de holeră, de care suferise, numai cu greutăți putu trece granița dinspre Moldova, intrând, în puterea nopții, în Cernăuți. Și George Bariț, liberat de familia Hurmuzachi din ghearele zbirilor lui Barco, află refugiu în „sânul lui Avram”, după cum numeau surghiuniții casa bătrânului și bunului Doxachi” (Ion Grămadă).
„În primăvara anului 1849, a sosit în Cernăuț și oastea moscălească așteptată; n-a petrecut însă mult pe aici, ci a plecat mai departe… Cât timp au stat acolea, făceau multe coțcării și înșelături când cumpărau câte ceva de mâncat sau de băut” (I.G. Sbiera).
