CERNĂUȚI (I). Privilegiul comercial din 6 octombrie 1408, acordat de Alexandru cel Bun, sub formă de tratat „încheiat cu sfetnicii și cu orășenii din târgul Liov și cu tot poporul lor”, prin care voievodul a „făcut așezăminte despre vămi, în țara noastră”, reprezintă și o primă atestare a localității Cernăuți, printr-un paragraf și o referire la o vamă specială („iar la Cernăuți vama pentru car”).
Existența localității este confirmată explicit: „Iar în Cernăuți, vama pentru car nemțesc e de patru groși, iar pentru un car armenesc șase groși, pentru o vită un groș, pentru zece porci un groș, pentru zece oi un groș, iar pentru un cal sau iapă câte doi groși, iar la trecători și pentru carele nemțești încărcate și pentru cele armenești, câte patru groși. Aceasta e vama Cernăuților. Iar în Cernăuți, carele să nu se scuture, ci neguțătorul să-și dea cuvântul său că nu are în carul lui marfă oprită: jderi, argint, ceară și cai buni de țară”.
Documentul, scris de „Brateiu logofăt… / La Suceava, în anul șase mii nouă sute și șaisprezece octombrie 6” reprezintă un izvor istoric amplu și complex, pe deplin lămuritor asupra începuturilor unei vieți comerciale în Moldova, dar, în rândurile care urmează, noi îl vom folosi doar ca argument pentru o îndelungată și spectaculoasă istorie cernăuțeană (monograful Cernăuților, Alexandru Bocănețu, preia, de la Iancu Nistor, o datare eronată: 8 octombrie; și în DHR traducerea este greșită, „s” copiindu-se 8 și nu 6, cum este corect; dar există copii slavone ale documentului original, aflat la Moscova, în care se menționează datarea „i”, deci 8 octombrie; prin urmare, ca întotdeauna la un neam lipsit de memorie, ceea ce știm cu siguranță despre noi este că nu știm nimic).
Prima „icoană a orașului Cernăuți, așa cum a fost sub stăpânirea moldovenească”, a fost făcută de filosoful, filologul și istoricul Alexandru Bocănețu (11/24 august 1889, Stupca – 12 august 1972, București), combatant în tranșeele Războiului Reîntregirii Neamului. Din monografia „Istoria orașului Cernăuți”, apărută la Cernăuți, în 1929, voi reproduce doar pasajele care se referă la o istorie obștească vie și incontestabilă, rostul acestui material omagial fiind acela de atenționa și a asupra altor „icoane” cernăuțene, inclusiv unele lirice.
„Grigore Ureche afirmă că Alexandru cel bun, organizând țara Moldovei și așezând boeriile, ar fi orânduit pe marele spătar să fie și staroste de Cernăuți. Același lucru îl afirmă și D. Cantemir. Se pare că și la Ureche, și la Cantemir avem de a face cu un anacronism: amândoi relatează lucrurile cum erau pe timpul lor. De fapt până la 1 Aprilie 1457 nu întâlnim amintiți staroști de Cernăuți. Într’un document dela Ștefan cel Mare din 30 August 1479 găsim numai pe staroștii din Țețina. Târgul Cernăuților alcătuit în apropierea și sub ocrotirea cetății Țețina, la vadul Prutului, se mărește curând și ajunge cu timpul să stăpânească și să domineze cetatea, care pe încetul pierde orice importanță și nici nu-i pomenită. După 1450 e pomenită tot mai rar Țețina și tot mai mult Cernăuții. Un staroste de Cernăuți e amintit la 1 Aprilie 1457 în tratatul ce-l încheie Petru Aron cu Muzilo de Buceaci. Pe timpul lui Ștefan cel Mare sunt numiți staroștii de Cernăuți abia în 1499 Iulie 12, cu ocazia încheierii păcii între Moldova și Polonia și anume: Ion Grumaz „staroste de Cernăuți și boier sfetnic al țării Moldovei”.”.
Dimitrie Cantemir vorbea în treacăt despre Cernăuți: „Ținutul Cernăuților, care se întinde de-a lungul hotarului dinspre Polonia. Cel mai de seamă târg din acest ținut este Cernăuți, așezat pe malul de la miazănoapte al Prutului, iar cârmuirea lui este dată marelui spătar”.
