CERNAUCA (II).În 1843, când patronul bisericii Arătarea Maicii Domnului din Cernauca era cel care o ctitorise, în perioada 1824-1825, baronul Doxachi de HURMUZACHI, pe atunci Agă, postul de paroh era vacant, numărul enoriașilor ortodocși fiind de 935 suflete. În 1876, biserica lui Hurmuzachi, cu hramul schimbat și închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, de către noul ei patron, care o restaurase în 1869, baronul armean Peter von PETRINO, îl avea paroh pe Leon TURTURIAN, care păstorea peste 1.467 enoriași. În 1907, paroh era Emilian MAKOWIEWICZ, născut în 1857, preot din 1887, paroh din 1892, cantor fiind, din 1900, Ioan BUJENCO, născut în 1848.
O școală cu 4 clase funcționa, în Cernauca, din 1858, și tot de atunci, o școală-filială, cu o clasă[1].
În noaptea zilei de 24/25 mai 1847, celebrul pianist Franz Liszt, prieten de durată al strașnicului boier Doxachi, a concertat la Cernauca.
În 16 februarie 1854, moșia Cernauca, proprietate comună a fraților Hurmuzachi, care ofereau părintelui lor o frumoasă rentă anuală (5.000 florini), a fost cedată lui George Hurmuzachi, care o va vinde, în 31 decembrie 1867, cumnatului său, baronul Petru Petrino, care se va muta la Cernauca imediat după vânzarea moșiei sale basarabene, din apropiere de Bălți, Rujnița. După moartea lui Petru Petrino (1891), fiul său, Alexandru, devine noul proprietar al moșiei Cernauca, dar o vinde, în 4 mai 1892, negustorului galițian Bernard Rosenschtock, pentru 655.000 florini.
Cei trei frați Hurmuzachi, Eudoxiu, Alecu și George, cărora li se alătură nepotul lor de soră, poetul Dimitrie Petrino, formează elita Cernaucăi și gloria ei eternă. În preajma casei boierești, construită în stilul vechi moldovenesc, cu doar un singur cat, s-a dezvoltat și satul, mai ales prin aducerea de coloni galițieni.
În 1890, Cernauca avea 2.287 locuitori, doi parohi (Leon Turturean și Vasile de Volcinschi, cantor fiind Ioan Buzenko) și un învățător (Emilian Iwanicki), Primar al satului era George Scraba
În 1910, ca și în vremea ultimilor Hurmuzăchești, doar 20 % dintre locuitori erau români, ceilalți fiind urmașii galițienilor, aduși pentru lucrul moșiei de vornicul Doxachi, în condițiile în care românii, împroprietăriți după reforma din 1848, nu doreau să presteze muncă salariată.
[1]SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 22, 1876 p. 26, 1907 p. 50
