Cerințele Larei Fabian pentru concertul de la București



Cântăreața Lara Fabian, care va susține două concerte la Sala Palatului din București, pe 17 și 18 martie, va avea la dispoziție pe parcursul șederii la hotel o sală de fitness și o zonă de bar, amenajate special pe etajul unde va sta, precum și un valet personal, informează organizatorii.
Organizatorii concertelor, Project Events, și-au unit forțele cu reprezentanții hotelului Howard Johnson Grand Plaza pentru a putea îndeplini în timp util toate cererile artistei, ce impun modificarea unui întreg etaj al hotelului.
„La etajul la care va fi cazată, am început deja să amenajăm, special pentru aceasta, o zonă de bar, precum și o sală de fitness. De asemenea, special pentru Lara Fabian se va pune la dispoziție o sală privată ce va comunica cu apartamentul în care va locui, cât și un valet personal pe toată durata șederii. Bucătarul șef, Herik Sebok, va pregăti preparate culinare de excepție, special concepute pentru gusturile cântăreței. Lara Fabian va avea parte de toată intimitatea de care are nevoie, întrucât apartamentul este amplasat în așa fel încât să-i protejeze pe musafiri de orice privire indiscretă”, transmite în comunicat personalul hotelului.
Biletele pentru concertele de la București ale Larei Fabian pot fi achiziționate de la magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), Librăriile Adevărul și Eminescu, chioșcurile Adevărul, magazinele Diverta, Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Național al Copiilor, Stația de Metrou Unirii 1 și online, de pe biletoo.ro, blt.ro, myticket.ro, biletfan.ro, bilete.ro și ticketpoint.ro. Prețurile biletelor sunt următoarele: 350 de lei (categoria VIP), 300 de lei (categoria I), 250 de lei (categoria II), 200 de lei (categoria III), 150 de lei (categoria IV) și 100 de lei (categoria V – epuizată).
Lara Fabian sau Lara Crokaert – acesta fiind numele său real – s-a născut pe 9 ianuarie 1970, în Etterbeek (Bruxelles – Belgia). În primii cinci ani din viață, ea a locuit în Sicilia, pentru ca în 1975 să se reîntoarcă în țara natală.
Conturarea carierei sale a început în 1978, când, de Moș Nicolae, a primit în dar de la părinții săi un pian. Odată ce visul său de a avea un pian s-a împlinit, Lara a început să compună primele sale melodii și să participe la diferite concursuri de amatori. În 1986, ea a câștigat concursul Le Tremplin de Bruxelles, competiție ce a dus la împlinirea unui vis al tinerei artiste – înregistrarea primului său single, numit „L’Aziza”.
Recunoașterea internațională a artistei vine doi ani mai târziu, în 1988, după participarea la Eurovision cu melodia „Croire”, unde s-a clasat pe locul al patrulea. Primul său disc a fost lansat în 1991 și a fost foarte apreciat, aducându-i nominalizarea la premiile Felix și un turneu de doi ani pe tot cuprinsul Canadei. În 1994, ea lansează al doilea album al său, „Carpe Diem”, ce i-a adus premiile Felix și Juno (varianta Oscarurilor muzicale din Canada). În 1996, Lara Fabian devine cetățean canadian și este aleasă de studiourile Walt Disney să împrumute vocea sa Esmeraldei, pentru producția „Cocoșatul de la Nôtre Dame”.
A dovedit lumii întregi că are o voce excepțională, prin interpretarea pieselor „Adagio” și „I Will Love Again” (numărul 1 în Bilboard). Melodii ca „I Am Who I Am”, „Love By Grace” și „Quedate” se bucură de succes în Brazilia, Spania și Portugalia. Prin melodiile compuse și interpretate unic, tânăra artistă devine parte a istoriei muzicii pop. Cel de-al zecelea album al său, „TLFM” aduce un omagiu celor 12 femei care au ajutat-o să devină artista și femeia de succes care este în prezent, printre acestea numărându-se Nana Mouskouri, Celine Dion, Maurane, Dalida.