Informare APIA

Cererile pentru subvențiile pe teren, depuse în proporție de 80%



Aproape 44.000 de cultivatori de teren din județul Suceava au depus, până la finele săptămânii trecute, cererile pentru accesarea subvențiilor europene pe suprafețele lucrate, cifra reprezentând 80% din numărul total al beneficiarilor preconizați. Cele 43.550 de cereri de plată înregistrate până pe 30 aprilie inclusiv cuprind o suprafață de 139.412 hectare, de unde rezultă că fiecare fermier a solicitat în medie subvenții pentru 3,2 hectare de teren.
Angela Coroleucă, directoarea Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava, a ținut să le reamintească potențialilor beneficiari care nu au depus încă cereri că termenul limită este 16 mai, după această dată pentru fiecare zi de întârziere urmând a se aplica o penalitate de 1% din valoarea subvenției. Perioada în care se pot depune cereri, dar cu penalizări, este 17 mai – 11 iunie, dată după care cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.
Țăranii sunt rugați să se prezinte la centrele APIA la data și la ora trecute în înștiințările primite la domiciliu, în caz contrar riscând să piardă ore întregi la cozi.
APIA a mai anunțat că pentru primul trimestru al acestui an a înregistrat 165 de cereri pentru subvenționarea motorinei utilizate în agricultură, solicitările vizând subvenționarea unei cantități de 200.000 de litri de carburant.
“Solicitanții trebuie să știe că dacă în urma controalelor se dovedește că au beneficiat de un ajutor necuvenit, că au vândut motorină sau au folosit-o în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, riscă să fie sancționați cu amendă de la 5.000 la 20.000 de lei și își pot pierde dreptul de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani”, a precizat directoarea APIA.