Puțini dintre crescătorii de oi și capre din județ au solicitat subvențiile pe cap de animal pentru anul 2011, deși termenul limită pentru depunerea cererilor se apropie de final. Conform evidențelor Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Suceava, dacă anul trecut în județ s-au înregistrat 1.100 de cereri, în acest an, până ieri, au fost depuse doar 584 de solicitări. Asta în condițiile în care numărul de potențiali beneficiari estimat pentru 2011 este aproximativ egal cu cel din 2010.
„Cum numărul de cereri primite este mic, iar termenul limită, 15 iunie, se apropie, am hotărât ca în ziua de sâmbătă, 11 iunie, și luni, de Rusalii, să se lucreze la Centrul Județean Suceava al APIA și la centrele locale după program normal de lucru.
Facem un apel la crescătorii din județ care doresc să depună cererea de subvenție, să se prezinte din timp, pentru a evita aglomerația din ultimele zile”, a declarat Angela Coroleuca, directorul APIA Suceava.
Conform actualelor prevederi legale, pentru a beneficia de prima pe cap de animal, solicitanții trebuie să depună cererea vizată de asociațiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite. Prima pe cap de animal se acordă crescătorilor care dețin minimum 50 de femele ovine sau 25 de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la 31 martie 2011. De asemenea, animalele trebuie să fie înscrise în Registrul național al exploatației, iar efectivul trebuie menținut cel puțin până la data de 31 august 2011.