Bani pentru frigul iernii

Cererile pentru subvenția la căldură, disponibile de astăzi

– Pentru început, vor fi distribuite 20.000 de formulare, care trebuie completate, avizate și depuse la Primărie
Cererile pentru acordarea subvențiilor la căldură sunt disponibile de astăzi la sediul asociațiilor de proprietari din municipiul Suceava, cât și la sediul Primăriei.
Pentru început, au fost tipărite 20.000 de cereri pentru ajutoare de căldură, ținându-se cont de numărul beneficiarilor din iarna trecută. Cea mai mare parte a cererilor au fost distribuite de ieri asociațiilor de proprietari, care au datoria de a le împărți locatarilor interesați de obținerea subvențiilor la căldură.
De subvențiile la căldură pot beneficia toți sucevenii racordați la sistemul centralizat de termoficare sau care au centrale de apartament, dacă veniturile nete pe membru de familie sunt mai mici de 500 de lei. În cazul sucevenilor care au centrale de apartament, cererile pot fi obținute atât de la asociațiile de locatari, de la Primărie, cât și de la ghișeele unde se plătește gazul metan.
Toate cererile completate vor trebui să fie avizate de asociațiile de proprietari, care vor confirma dacă numărul de beneficiari este același cu numărul de persoane înregistrate în apartamentul respectiv. La cerere vor trebui să fie atașate și copii după buletinul beneficiarului principal, pe numele căruia se înregistrează subvenția la căldură, următoarea etapă fiind cea de transmitere a acestora la Serviciul Asociații Proprietari, din cadrul Primăriei Suceava.
Acolo, acestea vor fi înregistrate și analizate, tuturor solicitanților urmând să le fie transmisă acasă decizia de acordare sau nu a subvenției, precum și nivelul acesteia, în funcție de venituri.
În cazul proprietarilor de centrale de apartament, cererile pentru ajutoarele de căldură vor fi depuse la sediile EON Gaz sau la Primărie, la biroul înființat special lângă registratură, la parter, în cazul acestora fiind obligatorie existența unei ștampile din partea EON și a unui cod folio, obținut de la aceeași companie.
Declarațiile din cererile pentru subvenții vor fi făcute de fiecare solicitant pe propria răspundere, sub incidența Codului Penal, pentru că orice nepotrivire între datele completate și cele reale va fi considerată drept fals în acte.
Sucevenii vor trebui să depună cererile cât mai curând posibil, pentru că altfel vor pierde subvențiile care se acordă pentru prima lună de iarnă – noiembrie.

Recomandări

Incendiu la casa unui angajat al Primăriei Salcea, angrenat de-a lungul timpului în misiuni multiple de sprijin după incendii

Mai multe garaje de pe Mărășești urmează să fie demolate după ce instanțele au anulat sistarea acțiunilor de desființare

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava