Cererea PSD de înlocuire a lui Mircea Geoană în funcția de președinte al Senatului nu a fost supusă votului în ședința Biroului Permanent de luni, deși opoziția a cerut acest lucru, a precizat vicepreședintele Senatului Petru Filip (PDL), care a susținut că solicitarea nu este regulamentară.
Petru Filip a precizat că PSD a înaintat Biroului Permanent o solicitare de „înlocuire” în funcție a lui Mircea Geoană.
Democrat-liberalul a susținut că „nu se poate vorbi despre înlocuirea cuiva cu altcineva”, solicitarea PSD fiind „în afara sistemului de funcționare regulamentară a Senatului”.
Filip a precizat că PSD a cerut în Biroul Permanent ca solicitarea sa să fie supusă votului.
Vicepreședintele Senatului a precizat că aceasta nu a fost suspusă la vot, deoarece nu este regulamentară.
La ședința Biroului Permanent a fost prezent și Mircea Geoană.
PSD a depus, luni, o cerere scrisă la Biroul Permanent al Senatului pentru „înlocuirea” lui Mircea Geoană în funcția de președinte al acestui for legislativ.
PSD solicită înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlățean în funcția de președinte al Senatului.
Săptămâna trecută, PSD a solicitat în plenul Senatului introducerea unui asemenea punct pe ordinea de zi a ședinței. Solicitarea PSD nu a fost supusă votului atunci în plen, iar în final ședința a fost suspendată din lipsă de cvorum, astfel că nu s-a luat nicio decizie.