Cererea privind convocarea sesiunii parlamentare extraordinare, depusă la Parlament



Vicepreședintele PNL Mihai Voicu a anunțat, luni, că solicitarea de convocare a unei sesiuni parlamentare extraordinare în care să se discute despre situația politică și reacția autorităților la manifestații a fost depusă la conducerile celor două Camere ale Legislativului.
„Cererea pentru convocare a fost depusă. Viceliderul grupului PNL de la Cameră, Eugen Nicolăescu, m-a informat că solicitarea a fost transmisă. Așteptăm reacția instituțională de la Cameră și Senat pentru convocarea ședinței Biroului reunit care să dezbată și, sperăm, aprobe cererea noastră”, a spus Mihai Voicu.
El a precizat că PNL a cerut reunirea comună a Camerelor pentru a discuta situația politică, Parlamentul având dreptul de a face dezbateri pe situația politică, precum și pentru a analiza reacția autorităților față de evenimentele din ultimele zile.
Voicu a precizat că cele două Camere s-ar putea reuni lunea viitoare, într-un scenariu optimist.
PNL, PSD și PC vor solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în care să se discute situația politică, soluția avansată de opoziție fiind cea a alegerilor anticipate, precum și modul în care protestele au fost gestionate de către autorități, a declarat, luni, Crin Antonescu.
„Vom solicita, împreună cu colegii din PSD și PC, o sesiune parlamentară extraordinară cât mai curând pe a cărei ordine de zi să se afle două subiecte principale: discuția asupra situației politice în care ne aflăm – și o spun limpede: soluția pe care noi o vedem este cea a alegerilor anticipate pentru care trebuie să existe un acord politic al unor forțe politice responsabile – și, în al doilea rând, modul în care autoritățile responsabile au gestionat aceste evenimente în aceste zile”, a spus președintele PNL, Crin Antonescu, după ședința BPC al PNL.
Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Constituția stabilește că prima sesiune începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.
Camera Deputaților și Senatul se întrunesc și în sesiuni extraordinare, la cererea președintelui României, a Biroului Permanent al fiecărei Camere ori a cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor.
Convocarea Camerelor se face de președinții acestora.
Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face în scris și va cuprinde ordinea de zi propusă, precum și perioada de desfășurare a sesiunii. Neaprobarea de către Cameră a ordinii de zi solicitate împiedică ținerea sesiunii extraordinare.