Judecătoria Sectorului 5 a respins, ieri, ca neîntemeiată, cererea de deshumare a soților Nicolae și Elena Ceaușescu și de stabilire a identității celor înhumați în cimitirul Ghencea Civil din Capitală, formulată în 2005 de Zoe Ceaușescu, care ulterior a decedat.
Totodată, instanța a luat act de faptul că Valentin Ceaușescu s-a retras din dosar, după ce acesta făcuse o cerere de intervenție în urma morții surorii sale. Procesul a fost continuat de Mircea Opran, soțul Zoei Ceaușescu.
Sentința poate fi atacată cu apel la Tribunalul București în termen de 10 zile.
Avocatul moștenitorilor a cerut ca Ministerul Apărării (MAp) să facă dovada, printr-o expertiză medico-legală, că cele două cadavre înhumate la Ghencea și indicate printr-o schiță marcată, de Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane, sunt ale cuplului Ceaușescu.
La rândul său, reprezentantul Ministerului Apărării a spus că nu înțelege de ce această instituție trebuie să facă dovada identității celor doi, deoarece rolul ministerului, în evenimentele din decembrie 1989, a fost de executant și că simpla prezență a unor personaje aparținând MAp în locurile unde au avut loc evenimente istorice nu atrage responsabilitatea instituției din care făceau parte.
La termenul precedent, Administrația Cimitirelor comunicase instanței documentele solicitate în acest proces, respectiv schița amplasamentului locurilor de veci din Cimitirul Ghencea în care se presupune că au fost înhumați Elena și Nicolae Ceaușescu, cu specificația că nu are documente care să ateste că cei doi au fost înmormântați în acel loc.
Potrivit unui comunicat al municipalității, remis presei după termenul de la sfârșitul lunii ianuarie, „La data de 25 decembrie 1989 nu a fost înscris în registrul de înhumări nimic care să ateste înhumarea soților Ceaușescu. Nu a fost depus nici un document la Administrația Cimitirelor „.
De asemenea, potrivit comunicatului municipal, ACCU „nu poate elibera nici un act care să ateste înhumarea” soților Ceaușescu în Cimitirul Ghencea, tocmai din lipsa înscrisurilor oficiale. Mai mult, ACCU nu poate elibera nici autorizație pentru dezgroparea soților Ceaușescu până la pronunțarea instanței.
„Având în vedere că există un proces pe rol, care are ca principal obiect stabilirea de către instanță a faptului că în cimitirul Ghencea Civil au fost înmormântați soții Ceaușescu, exhumarea este posibilă numai după verdictul instanței”, se mai arata în comunicatul Primăriei Capitalei.
Zoia Elena Ceaușescu solicitase instanței ca Ministerul Apărării Naționale să dovedească faptul că părinții ei au fost înhumați în Cimitirul Ghencea Civil. Ea a dat în judecată și Administrația Cimitirelor din Capitală.
Zoia cerea instanței deshumarea părinților ei și efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea identității celor care sînt îngropați acolo, ea nefiind convinsă că persoanele înhumate sînt părinții ei.
Totodată, aceasta cerea și un loc de veci în același cimitir, pentru a-și îngropa creștinește părinții.
Proces
Cererea de deshumare a soților Nicolae și Elena Ceaușescu a fost respinsă




