Un bărbat din Satu Mare, mă anunță emisiunile de știri, sătul de viață și împovărat de nefericiri, a hotărât s-o isprăvească – ce atâta tevatură? – cu traiul pe pământ. Poate e mai bine pe cealaltă lume, fie ea rai sau iad. Mai iad ca aici unde dracu’ să mai fie? Creștin fiind, el a evitat sinuciderea, care nu e pe placul lui Dumnezeu, și, ca un cetățean onorabil ce se află, a făcut o cerere de eutanasiere către prefect. A explicat că are 62 de ani, că – în pofida celor 35 de ani lucrați, perioadă când și-a plătit cota pentru anii bătrâneții – nu poate ieși la pensie întrucât „e prea tânăr” și nu se poate angaja nicăieri fiind „prea bătrân”. N-are din ce trăi și se simte inutil. Omorâți-mă, se roagă el, uzând de dreptul de a se adresa oficialității, pentru că nu mai pot și nu se mai poate. Dacă mi-au fost luate toate drepturile, lăsați-mi măcar neatins dreptul de a muri. În fond, nu cer mare brânză. Se pare că prefectul județului respectiv, situat sub grinda de sus a țării, a trecut ușor peste cerere și a dat-o, lângă celelalte sute de solicitări ale amărăștenilor – nu se mai poate în țara asta cu atâția coate goale care vor mereu câte ceva! – să fie soluționată de subalterni cu un răspuns clasic: nu avem, nu se poate, mai așteptați, condițiile sunt de criză, știți, bla, bla, bla.
De aici mă întorc la altă poză a contemporaneității noastre strălucitor prospere. E vorba chiar de o poză. Nu una oarecare, ci de familie. Pe o scenă largă cât un stadion, aliniați pe vreo trei-patru rânduri, sunt reprezentanții de vârf ai puterii. Cei care guvernează poporul și guvernează, cu neîndoielnică pricepere, banii. Toți banii. Erau acolo mai marii PD-L, barosanii UDMR, minoritarii din Parlament care-și zic grup și un partid care n-a participat la alegeri dar a fost ales de Traian Băsescu să se suie direct în forul legislativ suprem. Se cheamă tot cu niște inițiale care-mi scapă mereu. Mă rog, era aici toată floarea politichiei de la putere. Fotografii și cameramanii nu mai osteneau să pozeze și să filmeze pentru eternitate. Momentul crucial era legat de consfințirea unei alianțe, uniuni, ceva de genul celei făcute de amărăștenii din opoziție care nu au bani nici să se pozeze. Hă, hă, hă! Grași, rotunzi, rumeni toți. De la Boc la Marko, de la Flutur la Roberta Anastase care, de atâta pus pe ea, îmbracă din ce în ce mai vizibil conturul delicat al unei cămile. Ce mai! Lume bună, toți unul și unul. De ce mai era nevoie de reconfirmarea unei înțelegeri când ei s-au înțeles perfect până acum să pape împreună banii țării, n-am priceput. Sau poate că fără acest pretext nu se puteau aduna toți pentru poză. Ei bine, în față, mic la stat dar mare, vorba lui Ioan Olteanu, cât Ștefan cel Mare, stătea Boc. De ce Boc și nu Băsescu? Auzi ce întrebare idioată îmi pun! Păi cum să se pozeze Zeus? El e mai presus de poză, de gesturi de efemeride. El e nemuritor. El era, se simțea în aer, deasupra acelei fotografii. Focalizând zonal, un operator ne-a divulgat, ca-n celebrul film Blow Up, și ce se petrece prin tronsoane din marea poză. Aici încăpeau, e drept cam înghesuiți, Elena Udrea, Blaga, prin spate se zărea capul lui Berceanu și, firește, nelipsita Roberta, căreia i-a rămas pe chip afișul mimic, nesusținut de realitatea de azi, că a fost cândva Miss. Ei bine, toată gășcuța de acolo, parte a marii găști, râdea cu lacrimi în timp ce Boc tocmai anunța că am ieșit din criză și din recesiune și din toate nefericirile și că, sub luminoasele măsuri luate de Guvernul pe care cică îl conduce, țara s-a ajuns, a dat de prea plin. Râdeau ăia de Boc sau râdeau de spusele lui Boc? Râdea cu lacrimi Blaga, de toartă cu Elena din Buzău (să mai crezi în intrigi și dușmănii când banii sunt pe masă, din belșug pentru toți!), râdea ăla din Bistrița care înghite cu greu, cu broasca râioasă a pesedeului proptită în gât, râdea toată marea adunare națională a puterii. Mai sfrijit rămăsese șeful grupului minorităților, unul Pampuccian, Zambaccian sau Vozgabaccian, susținător declarat cândva al lui Johannis, primarul din Sibiu și care se usucă azi de iubire pentru cuplul Băsescu-Boc. Așa-i în iubire, așa-i și în amorezarea politică. Te mai răsucești sentimental.
Cert este că poza asta a tipilor care plesnesc de sănătate și bunăstare mi-a dat optimism. De ce n-o vede și amărâtul ăla din Satu Mare care vrea, ca fraierul, să fie eutanasiat? Poate se molipsește și el cu ceva optimism și-și retrage cererea! În afară de asta, îmi îngădui să-i dau un sfat, așa, ca de la muritor la muritor: adresează-te frate cui trebuie! Că nu-i vorba de un „andrisant necunoscut”! Numai în primăvara asta au fost eutanasiați mii de bătrâni înghețați prin case sau rămași fără doctorii (fără doctori, cel puțin în sate, am rămas mai de mult). Scrie-i nene lui Băsescu! Păi te adresezi ca fraierul unui gropar mărunt, de talia prefectului de județ! Bagă o cerere la groparul-șef și se face. Iar dacă mai ai nițică răbdare, că tot ieșim din criză în ultima miercuri a lunii curente, o mierlești singur, fără ajutor, până cel mult la toamnă, că am auzit că va fi criză de ștevie, iar păscutul ierbii din parcuri se pedepsește cu moartea, ca muncă la negru.
