Ziua Armatei Române a fost marcată ieri și în municipiul Suceava, în Piața Tricolorului de lângă Palatul Administrativ, unde, la Monumentul Eroilor Români „Bucovina Înaripată”, a avut loc o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori. Ceremonia a fost organizată de Centrul Militar Județean Suceava, în colaborare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul apărării naționale, în prezența a numeroase oficialități locale.
Cel mai așteptat moment, al defilării detașamentului de onoare, a fost mai animat ca de obicei, datorită prezenței mai numeroase a cadrelor din armată și de la pompieri și jandarmi. Detașamentul de onoare a fost compus din militari ai Batalionului 17 Vânători de Munte „Dragoș Vodă” Vatra Dornei, ai Colegiului Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni.
Ziua Armatei Române a marcat, ieri, împlinirea a 68 de ani de la eliberarea ultimelor teritorii ocupate în al Doilea Război Mondial. După pierderea unei părți din Transilvania în august 1940, în urma dictatului de la Viena, Armata Română a început o glorioasă și însângerată luptă de eliberare a Ardealului. 25 octombrie 1944 a fost ziua eliberării ultimelorteritorii ocupate, în localitatea Carei. Eliberarea Ardealului de sub ocuparea Ungariei hortiste a însemnat pierderea a 15.000 de vieți de ostași români.
Ieri, după ceremonialul militar și religios din Piața Tricolorului, lucrătorii de la Biroul de Informare și Recrutare al Centrului Militar Județean Suceava s-au deplasat la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, unde au promovat profesia militară printre elevii unității de învățământ.