Religie

Ceremonie impresionantă de Sfânta Maria, la Sanctuarul de la Cacica



Celebrarea Adormirii Fecioarei Maria la Cacica din acest an a fost catalogată atât de clerici, cât și de credincioși, ca un „eveniment istoric”
Celebrarea Adormirii Fecioarei Maria la Cacica din acest an a fost catalogată atât de clerici, cât și de credincioși, ca un „eveniment istoric”

Celebrarea Adormirii Fecioarei Maria la Cacica din acest an a fost catalogată atât de clerici, cât și de credincioși, ca un „eveniment istoric”. Copia uneia dintre cele mai celebre icoane ale Fecioarei Maria, „Madona Neagră” de la Czestochowa – Polonia, a fost restaurată și reamplasată la locul ei, deasupra altarului din Sanctuarul de la Cacica. De asemenea, în fața bisericii s-a dezvelit, ieri, o statuie din bronz a Papei Ioan Paul al II-lea.
În cursul zilei de sâmbătă, la Grota din spatele bisericii s-a binecuvântat un altar nou, apoi a fost oficiată liturghia de deschidere a pelerinajului la Sanctuarul Marian de la Cacica. Dezvelirea icoanei „Madona Neagră” a avut loc tot sâmbătă. Impresionant a fost numărul copiilor și adolescenților care au participat la pelerinaj. Rectorul Sanctuarului Marian, parohul comunității catolice din Cacica, Romuald Bulai, ne-a declarat că la pelerinaj a numărat peste 1.100 de copii și adolescenți.
Ieri, după oficierea liturghiilor în limbile polonă și germană, în piațeta din fața bisericii, în prezența a zeci de preoți catolici și a mii de credincioși, Excelența Sa Primatul Emerit al Poloniei, Iosif Muszynski, și E.S. Petru Gherghel, episcopul Diecezei Romano-Catolice Iași, au dezvelit statuia din bronz a papei Ioan Paul al II-lea. Monumentul, cu o înălțime de 2,2 m, a fost realizat de o artistă poloneză și donat comunității din Cacica, de comunitatea din Rybnick din Polonia, cu care comuna suceveană este înfrățită.
„Totul pentru Tine”

La ceremonie au participat o delegație de la 30 de primării din Rybnick, președintele Districtului Rybnick, Damian Mrowiec, eurodeputatul polonez Bogdan Marcinkiewicz, care a transmis mesajul președintelui Parlamentului European, polonezul Jerzy Buzek, deputați din Parlamentul Poloniei, consulul Poloniei la București. Dintre clerici, de la Sanctuarul Marian de la Czestochowa a venit o delegație de trei preoți, episcopii de Iași, episcopul auxiliar de București și Anton Coșa, episcopul de Chișinău. Autoritățile române au fost reprezentate de primarul de Cacica, Petru Todosi, președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longer, deputații Eugen Uricec și Ioan Stan și senatorul Gavril Mîrza, precum și de vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, Vasile Ilie și Daniel Cadariu.
„Astăzi se împlinește un vis, o dorință a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de a ajunge la Cacica. Și-a manifestat-o de multe ori. Azi, la zece ani după ce a fost ridicat la rangul de Basilica Minor acest sanctuar, spiritul Sfântului Părinte vine în mijlocul nostru unindu-ne pe noi, cei din România, Polonia, din țările vecine, din Europa, în jurul Maicii Preacurate de la Cacica. Maica Preacurată a noastră, a tuturor, de la Cacica, de la Czestochowa, de la Fatima, Lourdes, Șumuleu sau Putna. Sfântul părinte ne invită aici să ne așezăm și noi încrederea în ea și să spunem Totus Tuus – Totul pentru Tine (n.r. – implicit, Fecioară Maria, expresia utilizată frecvent de Papa Ioan Paul al II-lea)”, a spus episcopul Petru Gherghel, la dezvelirea statuii Papei.
Papa Ioan Paul al II-lea, „cel mai mare dintre polonezi”

Împreună cu ceilalți preoți catolici, episcopul Petru Gherghel a binecuvântat „această lucrare de cooperare între Polonia și România, între Cracovia și Bucovina”, arătând că expunând venerației publice a credincioșilor imaginile sfinților, Biserica dorește ca enoriașii ei să caută să învețe drumul pe care pot ajunge „cu toată siguranța la unirea cu Hristos”. „Sfinții sunt prieteni ai lui Iisus Hristos, moștenitori împreună cu El și binefăcători aleși care ne iubesc”, a spus episcopul trăgând pânza cu care a fost acoperită „imaginea Sfântului nostru Părinte în Bucovina, în Moldova, în România”. Dezvelirea statuii a fost marcată cu dangăt de clopote și aplauze prelungi din partea pelerinilor.
Primarul de Cacica, Petru Todosi, a precizat că statuia papei nu a fost amplasată întâmplător la Cacica, ci în semn de omagiu și recunoștință pentru ridicarea bisericii la rangul de Basilica Minor, de către Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2000. El a mulțumit delegației poloneze care a donat monumentul și a evidențiat prietenia și colaborarea dintre Cacica și comunitățile din Polonia.
Despre prietenie a vorbit și Damian Mrowiec, președintele districtul Rybnick din Silezia, care a spus că sărbătoarea Fecioarei Maria, de ieri, a fost „o zi deosebită pentru că la renumitul dvs. Sanctuar Marian s-au adunat mulțimi de pelerini și oaspeți pentru a aduce un omagiu Maicii Domnului, dar și pentru a-l evoca pe marele nostru compatriot, Ioan Paul al II-lea”. „Vă dăruim din partea locuitorilor noștri monumentul Papei Ioan Paul al II-lea, cel mai mare dintre polonezi. Fie ca el, pe primitorul pământ românesc, să fie un simbol al unității polonezilor de aici cu patria, iar pentru toți să fie o amintire a valorilor general umane pentru care a trăit Ioan Paul al II-lea. Am citit undeva că această comună a fost numită Bucovina în tabletă. Este adevărat. România oficial nu era membră a UE, dar în Cacica exista deja o comunitate europeană în care trăiau și munceau diferite minorități naționale și religioase. Asta este marea dvs. valoare pe care ați adus-o în Europa Unită. Vă mulțumim pentru invitația la sărbătoarea voastră și fie ca monumentul marelui nostru compatriot să ne unească în această mare prietenie”, a declarat Damian Mrowiec.
Vârsta „Madonei Negre” de la Cacica va fi determinată cu precizie

Au mai transmis mesaje eurodeputatul Bogdan Marcinkiewicz și deputatul Henryk Siedlaczek, din Parlamentul polonez.
Tonul pentru Sfânta Liturghie a fost dat de ES Muszynski, urmărit și ascultat cu evlavie de mii de credincioși care au înfruntat căldura ucigătoare pentru o rază de speranță. În ciuda numărului foarte mare de pelerini, rigoarea bisericii catolice s-a văzut și aici: oamenii au participat la pelerinaj civilizat, fără să se înghesuie, fără busculade, leșinuri și îmbrânceli, fără țipete.
La final, preoții au acordat „Diplome de onoare cu binecuvântarea Maicii Domnului și implorare de la Domnul” pentru cei care au ajutat la restaurarea icoanei Fecioarei Maria și pentru ca „pelerinajul să fie cu adevărat rodnic și binecuvântat”, episcopul Gherghel a binecuvântat icoanele și obiectele aduse de pelerini de acasă sau cumpărate de la Cacica, dar și plantele medicinale, florile și busuiocul, nelipsite din mâinile credincioșilor, la această sărbătoare.
Președintele Uniunii Polonezilor din România Dom Polski, deputatul Ghervazen Longher, ne-a declarat că pentru comunitatea polonă din România evenimentele de sâmbătă și duminică sunt „istorice” deoarece este pentru prima dată când „Madona Neagră” de la Cacica a fost dusă la Czestochowa, unde a fost curățată pictura și a fost refăcută coroana și mantia Fecioarei, din aur alb și galben, și tot pentru prima dată „când putem spune că cel mai mare polonez, Papa Ioan Paul al II-lea, a venit la Cacica, la împlinirea a zece ani de când a fost declarată Basilica Minor”. Potrivit deputatului, toate costurile legate de restaurare au fost suportate de Ordinul Paulinilor din Polonia. Odată cu restaurarea, profesorii din Ordinul Paulinilor au făcut o copie a icoanei de la Cacica, pe care au donat-o bisericii.
Icoana „Madonei Negre” a fost adusă la Cacica în urmă cu 200 de ani, de minerii polonezi. Pentru că la ei acasă exista un adevărat cult și pelerinajele la Czestochowa erau aproape obligatorii pentru orice catolic polonez, oamenii au venit în Bucovina și cu o copie a icoanei Maicii Domnului. Restauratorii icoanei au promis sucevenilor că vor face toate testele necesare pentru a determina exact vârsta „Madonei” de la Cacica și școala de pictură care a realizat-o.


Celebrarea Adormirii Fecioarei Maria la Cacica din acest an a fost catalogată atât de clerici, cât și de credincioși, ca un „eveniment istoric”
Celebrarea Adormirii Fecioarei Maria la Cacica din acest an a fost catalogată atât de clerici, cât și de credincioși, ca un „eveniment istoric”
Celebrarea Adormirii Fecioarei Maria la Cacica din acest an a fost catalogată atât de clerici, cât și de credincioși, ca un „eveniment istoric”
Celebrarea Adormirii Fecioarei Maria la Cacica din acest an a fost catalogată atât de clerici, cât și de credincioși, ca un „eveniment istoric”