Moment festiv

Ceremonial militar religios, oficiat în premieră la Mănăstirea Putna cu ocazia Zilei Armatei

Ziua Armatei, sărbătorită și la Mănăstirea Putna
Ziua Armatei, sărbătorită și la Mănăstirea Putna

Ziua Armatei a fost sărbătorită și la Mănăstirea Putna. Manifestarea a fost organizată de Centrul Militar Județean Suceava, în colaborare cu structurile cu atribuții în domeniul apărării naționale și cele ale administrației publice locale. De la eveniment nu au lipsit colonelul Dionisie Brădățan, șeful de stat major al Comandamentului Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt Iași, prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, secretarul Consiliului Județean, Dumitru Pașniciuc, șeful Jandarmeriei, colonelul Eugen Șalar, dar și reprezentanți ai poliției, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției de Frontieră, structurilor armatei și asociației cadrelor militare în rezervă. Au fost depuse coroane de flori la mormântul marelui domnitor Ștefan cel Mare și Sfânt. Drapelul de luptă a fost purtat de Garda de Onoare formată din trei plutoane aparținând Brigăzii 15 Mecanizate Iași.
Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu starețul Mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec. Înalta față bisericească a ținut să amintească celor prezenți și faptul că acum 515 ani, pe 26 octombrie 1497, domnitorul Ștefan cel Mare a câștigat bătălia de la Codrii Cosminului. „Un neam care e clădit pe adevăr, nu pe minciună, dăinuie. Ștefan a condus țara 47 de ani și nu întâmplător i-am pomenit la slujbă pe sfinții Dimitrie și Gheorghe, pentru că sunt purtători ai biruinței. După ce marele domnitor a câștigat bătălia de la Codrii Cosminului, a știut să aducă mulțumire lui Dumnezeu”, a spus starețul mănăstirii. La eveniment au participat câteva zeci de copii de la Școala Generală din Putna care au purtat drapelul național.
C.A.