Cînd este vorba de sine, Constantin Arcu este, ca și poetul, „mut ca o lebădă”. Orice remarcă admirativă față de scrisul său este întîmpinată cu un surîs discret, definiția însăși a modestiei. Spirit echilibrat, de o blîndă sobrietate, Constantin Arcu are un alt fel de a-i reciti pe clasici, de a le reconfigura blazonul valoric, de a esențializa opera într-o scriere puternic personalizată, halo afectiv al acesteia. Celui care citește ultima sa carte intitulată „Ceremonial de despărțire” îi sînt provocate competențele lectoriale și artistice, îi sînt reamintite sau parafrazate textele de bază și i se sugerează sau i se cer răspunsuri. Pînă la urmă, el, cititorul, cunoscătorul de artă aflat în fața secvențelor narative, nu poate să nu se întrebe: Ce este mai întîi Constantin Arcu, un artist cu expresivitate aparte sau un estet, care are ca program simplitatea dar și profunzimea romancierului înnăscut? Cititorul avizat descoperă în ultima apariție editorială o luciditate suverană și nu idealizează întruchipări ficțiune. Personajele sînt luate din realitatea de fiecare zi, oameni pe care autorul îi întîlnește zilnic. „Ceremonialul de despărțire” te trimite cu gîndul la scriitorul de sorginte existențialistă Albert Camus, cu similitudini de idei în romanul „Străinul”. Cartea lui Constantin Arcu ne arată o nealterată capacitate de percepție de a găsi în scrierea sa, în cuvinte puține și exacte, persoane, lucruri, atmosfere. Și aici întîlnim, ca și în scrierile precedente, o ipostază a scriitorului, dar de astă dată, rolul întruchipării e marginal și anume acela de observator neutru. Povestirea „Ceremonial de despărțire”, din interiorul cărții cu același nume, e o cumpănă a apelor unde autorul se desparte de ființa care i-a dat viață cu dureroase și tulburătoare amintiri ale copilăriei și tinereții, un șuvoi ce se îndreaptă spre o albie sau mai degrabă și-o caută încă. În povestirea „Avocado” avem mărturisirea orală a personajului care ia întruchiparea diavolului în mintea interlocutorului. Personajul căruia autorul i-a creat o stare de confuzie, o presupusă vină a soției, îl neliniștește. Directa exprimare țintește spre reliefarea dramei cu clarobscururi bine conturate de autor. „Amintirea unui magician” ne vorbește despre un destin enigmatic cu ruperi dureroase de trecut, semn al abandonării de sine. În orice caz, viața amplă din cartea lui Constantin Arcu, cuprinsă cu înțelegere și cu inimă împreună cu strălucirea artistică a prozelor amintite, îi asigură autorului un loc notabil în proza contemporană.
(„Ceremonial de despărțire” – Editura Paralela 45, Pitești, 2005)
