Distincție

Cercetătorul sucevean Ștefan Dascălu, decorat de președintele Klaus Iohannis

Cercetătorul sucevean Ștefan Dascălu
Cercetătorul sucevean Ștefan Dascălu

Cercetătorul sucevean Ștefan Dascălu a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria H – „Cercetarea științifică”, decretul fiind semnat marți, 23 august.
Ștefan Dascălu este cercetător în imunologie și epidemiologie teoretică la Universitatea Oxford din marea Britanie.
„Sunt foarte bucuros și onorat că am putut aduce un sprijin eforturilor de sănătate publică din România, fapt care a fost recunoscut astăzi prin numirea în grad de Cavaler al Ordinului Meritul Cultural, categoria „Cercetare științifică”. Îmi doresc să pot contribui și pe viitor, prin activitățile profesionale și cele de voluntariat, la o României mai bună, mai educată și mai sănătoasă”, a menționat tânărul.
Acesta a fost implicat, în ultimii ani, în numeroase activități din sfera sănătății.
A fost unadintre principalele voci în spațiul academic și în cel mediatic din România și din diaspora în timpul pandemiei. A publicat articole academice în reviste științifice de prestigiu, în care a analizat situația sanitară din România în principal din perspectiva politicilor de sănătate publică. O parte dintre aceste lucrări au fost rezultatul unor colaborări internaționale și interdisciplinare pe care le-a condus, reunind cercetători din România și Regatul Unit, din domenii precum imunologie, epidemiologie, sănătate publică, libertate religioasă și teologie.

Recomandări

Acreditare definitivă pentru programul de studiu Asistență Medicală Generală la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni