Cercetătorii egipteni încearcă să determine identitatea tatălui lui Tutankhamon



Cercetătorii egipteni vor încerca să determine, cu ajutorul unor mostre de ADN, identitatea tatălui faraonului Tutankhamon, care a rămas un mister pentru egiptologi, a declarat, luni, șeful Consiliului suprem pentru antichități egiptene, Zahi Hawass, citat de AFP.
Tânărul faraon Tutankhamon, a cărui mumie a fost descoperită într-un sarcofag din aur masiv ornat cu turcoaze, în 1922, de către arheologul englez Howard Carter, a domnit între anii 1333 – 1324 înaintea erei noastre.
Identitatea tatălui acestuia este o enigmă, la fel ca și circumstanțele morții sale.
„Nu știm cine a fost tatăl său. Era Akhenaten sau Amenhotep al III-lea”, a declarat Hawass într-o conferință de presă.
Specialistul a indicat că prelevările de ADN vor fi efectuate cu ajutorul unor experți de la facultatea de medicină din cadrul Universității din Cairo și că vor fi realizate și teste radiologice.
Studiul va fi efectuat în special în Valea Regilor – situată pe malul de vest al Nilului, în dreptul orașului Luxor -, a spus Hawass.
Consiliul suprem pentru antichități egiptene s-a opus până recent efectuării de analize asupra mumiilor, pentru că acestea erau realizate de „străini, în laboratoare nespecializate”, a mai spus Hawass.
Rezultatele analizelor vor fi anunțate în februarie, a adăugat egiptologul.