Un bărbat din municipiul Suceava s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să plătească mult mai puțin pe un produs luat de la Metro. Respectivul nu a făcut altceva decât să schimbe eticheta produsului pe care l-a luat din hypermarket. Din nefericire pentru el, nu a reușit să iasă din Metro fără să fie prins. Totul s-a întâmplat în urmă cu două zile. Cristian Dan M., în vârstă de 43 de ani, a luat un produs de la Metro și i-a înlocuit eticheta originală cu o alta cu un preț mult mai mic. Dacă manevra i-ar fi ieșit, bărbatul ar fi reușit să rămână în buzunar cu aproape 1,2 milioane de lei din contravaloarea produsului. Nu s-a întâmplat acest lucru, pentru că a fost depistat de personalul de la Metro. Cristian Dan M. s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Tot joi, agenții de pază de la Metro au prins și o femeie din comuna Mălini, în timp ce încerca să iasă din hypermarket cu produse alimentare în valoare de peste 1,25 milioane lei, pe care a „uitat” să le plătească la casă. Femeia în cauză, Alexandrina H., în vârstă de 43 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.





