Evaziune

Cercetat penal pentru că își plătea la negru gestionarul

Un bărbat din municipiul Suceava, asociat și administrator la o societate comercială din comuna Șcheia, este cercetat penal pentru că și-ar fi plătit la negru unul dintre angajați.
La propunerea Poliției, Parchetul de pe lângă judecătoria Suceava a dispus începerea urmării penale față de Constantin C., în vârstă de 56 de ani, cercetările vizând săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Bărbatul este acuzat că, în perioada ianuarie 2005-august 2006, nu a evidențiat în contabilitate și nu a virat impozitul pe venituri salariale pentru gestionarul societății. În total, susțin anchetatorii, individul a creat un prejudiciu de 3.144 de lei (31 de milioane de lei vechi), bani recuperați integral.

Recomandări

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor

Un bărbat care a făcut evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 600.000 de euro a scăpat fără nici o zi de pușcărie

Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au încetat procesul penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale
Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au încetat procesul penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale