Încolțit de polițiști

Cercetat penal, după ce a vrut să calce un om cu tractorul

– Gheorghe Boiciuc, în vârstă de 35 de ani, din Dărmănești, a vrut astfel să se răzbune pe tehnicianul silvic din cauza căruia s-a ales cu dosar penal
Individul care în urmă cu două zile a încercat să dea cu un tractor peste un tehnician silvic, după ce a fost prins că a furat lemne din pădure, s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat pentru nu mai puțin de trei infracțiuni: ultraj, tăiere ilegală de arbori și conducere a unui autoturism pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În dimineața zilei de luni, în jurul orelor 08.30, polițiștii din Grănicești și Dărmănești, împreună cu lucrători din cadrul Ocolului Silvic Pătrăuți, au depistat, în timpul unui control comun pe linie silvică, un tractor a cărui remorcă era încărcată cu material lemnos (esență molid). Bărbatul de la volanul tractorului, Gheorghe Boiciuc, în vârstă de 35 de ani, din Dărmănești, le-a spus oamenilor legii că nu are nici un act de însoțire a mărfii, după care a pornit tractorul și și-a continuat nestingherit drumul. Bărbatul a ignorat semnalele polițiștilor, refuzând să oprească autovehiculul. N-a reușit să meargă foarte mult, fiind blocat de mașina polițiștilor din Dărmănești. Totuși, înainte de a coborî din mașină și a da explicații oamenilor legii, Boiciuc a accelerat și a tras de volan în direcția tehnicianului silvic Marinel Cucoș, acesta din urmă fiind nevoit să se ferească pentru a nu ajunge sub roțile tractorului. Dacă va fi găsit vinovat, Boiciuc riscă ani grei de pușcărie.

Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest

Camion în valoare de 30.000 de euro, cu care se transporta cherestea fără acte, indisponibilizat de polițiști