Cercetat de poliție, după ce și-a bătut părinții și copiii



Un bărbat în vârstă de 38 de ani este cercetat de poliție, după ce, cu mintea îmbibată de rachiu, și-a bătut părinții și copiii.
Agresiunea, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 21:00.
Pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, Petru A., din satul Rădășeni, i-a lovit pe părinții săi, în vârstă de 63, respectiv 66 de ani, după care și-a lovit copiii, de 8 și 12 ani, cu pumnul în spate.
În urma bătăii, cei doi minori au fugit în locuința bunilor, care locuiesc în aceeași curte.
Una dintre rude a sunat la poliție, scandalagiul fiind „calmat” cu un dosar penal.