CER SCUZE

„Greșeala se îndreaptă, păcatul se răzbună” – spunea Iorga. Și încerc să-ndrept o eroare de apreciere, care, de fapt, nu-mi aparține, dar i-am acordat credit și dat curs: în tableta de vineri, trecînd în revistă premiile igNOBEL, am comentat în cheia amuzamentului deplin performanța cercetării intitulate „Pantalonii explozivi ai Dlui Richard Burkley”. Se știe: igNOBEL-ul nu-i altceva decît NOBEL-ul luat în răspăr. Dacă Academia suedeză acordă reputatele distincții pentru contribuții mondiale de excepție, celălalt premiu vizează și el excepția, dar în sens opus, fiind selectat bizarul și inutilul din cîmpul nemărginit al cercetării științifice. Anul acesta, igNOBEL-ul a distins „performanța” cercetărilor care au investigat creerii lăcustelor aflate la cinema, mirosul produs de 131 de broaște stresate, destinul picăturii de smoală căzută într-o pîlnie odată la 9 ani, efectele presiunii produse la defecația pinguinilor – și alte trăsnite teme, fără elucidarea cărora știința, desigur, ar stagna regretabil. Printre laureate, cum am mai scris, s-a aflat și cercetarea „Semnificația pantalonilor explozivi ai dlui Richard Burkley; reflecții asupra unei schimbări în tehnologia agricolă neozeelandeză.” Cum nu putem vedea vreo legătură dintre nădragii și recolta de păpușoi, am promis să nu ne rezumăm la cele de pe site-ul BBC, urmînd să mai investigăm și să revenim. Ceea ce și facem. Am adresat, prin Internet, o solicitare Universității din Toronto și, după numai două zile, am primit, prin e-mail, două articole dedicate pantalonilor lui Burkley, primul publicat în „Agricultural History” (vol.78/2004), iar celălalt în „ New Scientist” (vol.184/2004). Amîndouă revistele se bucură de real prestigiu științific, consolidat printr-o lungă prezență în peisajul publicistic al domeniului. Ce să caute nădragii lui Burkley în paginile simandicoaselor periodice? Aflați că prezența se justifică în totalitate și că în culpă se află…Juriul de la igNOBEL! Cîndva, tocmai în 1931, liniștea și pacea ținuturilor rurale din Noua Zeelandă a fost cutremurată de un fenomen înfricoșător: brusc și, aparent, la întîmplare, pantalonii fermierilor – fie întinși pe funia de rufe, fie în fața sobei, la uscat – explodau! Mai grav, unii nădragi săreau în aer chiar cînd erau purtați de nefericiții și nedumeriții proprietari, inclusiv duminica, în biserică! (Primul a pățit-o Burkley). Pantalonii bombă aparțineau fermierilor care se luptau din greu cu expansiunea buruienii-musafir numită „ragweed” (în latină: Senecio Jacobaea), care le otrăvea animalele; pînă și mierea recoltată de albine din florile de ragweed era ucigașă! Ministerul Agriculturii a recomandat, pentru combatere, cloratul de sodiu. Cînd se combină cu material organic (bumbac, lînă etc) mixtura devine extrem de explozivă. În contact cu o scînteie, sau numai la un simplu șoc, bum! După ce s-a identificat cauza, s-a schimbat tehnologia de combatere a buruienii cu proceduri și eficiente, și inedite – iar cei ce se ocupă de istoria științelor au descoperit povestea publicată în ziarul „Hawera Star” (aug.1931). Au rescris-o, au subliniat valoarea tehnicilor descoperite atunci și tot de atunci uitate, au împănat-o cu referiri la noile cuceriri în domeniu și cu excursuri în experiența proprie, dar au avut proasta inspirație să-i dea un titlu cu impact publicistic și nu genul „Unele aspecte ale combinării cloratului de sodiu cu materii organice”, ori „Contribuții la decelarea factorului exploziv în mediul fermelor neozeelandeze”. Toate la un loc dovedind că Juriul Premiului igNOBEL habar n-a avut de esența chestiunii, ținînd seama, cu regretabilă superficialitate, doar de titlul aparent trăsnit și-atît. De-ntîmplat, se întîmplă și la case mai mici. În cîte rînduri nu întîlnim și-n ograda noastră proceduri a la Burkley versus igNOBEL – cărți judecate și catalogate doar după titluri, premieri în funcție nu de operă, ci de nume, cronici la volume abia frunzărite, scuze și acuze după ureche…Oricum, păstrîndu-se umorul, aș propune Juriul Premiului igNOBEL pentru……..premiul igNOBEL.